Milioane de capace – Milioane de zâmbete este denumirea programului de educaţie ecologică pe care Agenţia pentru Protecţia Mediului din Satu Mare îl derulează în perioada 5 decembrie 2017 – 5 iunie 2018. Programul a fost iniţiat în scopul impulsionării populaţiei în privinţa colectării selective a deşeurilor reciclabile şi dacă va avea rezultatul aşteptat, Satu Mare ar putea intra în Cartea Recordurilor.

Programul se adresează grădinițelor din județul Satu Mare care vor fi sprijinite de către școli în baza acordurilor de parteneriat ce vor fi încheiat pe durata implementării programului. Misiunea copiilor va fi simplă: până la 1 aprilie anul viitor, vor trebui să colecteze cât mai multe capace colorate de la flacoanele din plastic din care vor realiza apoi un panou cu o imagine inspirată dintr-o poveste.

Directoarea APM Satu Mare, Elisabeta Bekessy:

Fiecare grădiniță înscrisă în program va colecta capace de PET, pe culori, ambalate în saci, fiecare sac purtând eticheta cu denumirea culorii și numărul de capace. Școlile înscrise în program vor colecta flacoane de plastic tip PET de la care, capacele vor fi colectate separat pe culori în saci purtând denumirea culorii și numărul de capace, iar flacoanele vor fi predate la reciclare prin agenții economici -colectori autorizați cu care școala are contract. Din capacele colectate la nivelul unei grădinițe și la nivelul școlii cu care grădinița a încheiat acordul de parteneriat, se va realiza un panou cu dimensiunea de 5mp reprezentând o imagine dintr-o poveste populară, anul 2018 fiind Anul poveștilor. (Elisabeta Bekessy)

De Ziua Mondială a Mediului, panourile realizate de copii vor fi expuse pe Stadionul Olimpia din Satu Mare, cu un scop cât se poate de ambiţios: intrarea în Cartea Recordurilor:

Anul viitor, în 5 Iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, din lucrările copiilor, pe Stadionul Olimpia din Satu Mare va fi realizat Cel mai lung panou și dacă acesta va avea peste 6.000.000 de capace de la flacoane sau va fi apreciat ca fiind cel mai lung realizat pe plan mondial, programul va fi înscris, cu sprijinul Consiliului Județean, în Cartea Recordurilor. (Elisabeta Bekessy)

Cu ocazia evenimentului ecologic din 5 iunie, instituțiile de învățământ cu cele mai mari cantități de capace colectate, vor fi premiate de către organizatori. Totodată, primele zece iinstituții de învățământ preșcolar și școlar vor beneficia de un sejur gratuit de trei zile în Tabăra Ecologică de la Tarna Mare.

Împarte cu prietenii tăi: