Peste 2 mii de flacoane de Pentaglobin au fost distribuite, spre toate spitalele din ţară, după ce au fost verificate, a anunţat pe contul său de socializare, ministrul sănătăţii, Florian Bodog.

El a mai scris că în următoarele două săptămâni vor mai fi distribuite şi 900 de flacoane de Intratec şi încă peste 10 mii de flacoane Pentaglobin.

Florian Bodog sfătuieşte spitalele, care nu dispun de doze de imunoglobulină, să apeleze la alte unităţi medicale din ţară, unde ministerul a identificat existenţa fiolelor.

Amintim, o femeie de 69 de ani a murit săptămâna trecută, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, din cauza lipsei dozelor de imunoglobulină.

Împarte cu prietenii tăi: