Turiştii care vin sâmbătă la Cetatea Deva vor asista la ultima defilare din acest an a străjerilor din Garda Cetăţii.

Cavalerii vor fi prezenţi pe aleile fortificaţiei medievale de la ora 11:00 şi vor fi însoţiţi de domniţe. Defilarea Gărzii Cetăţii va fi urmată de un spectacol în aer liber de dansuri medievale. Vizitatorii vor putea afla şi povestea bastionului care domină oraşul.

Pe tot parcursul lunii decembrie, cavalerii din Garda Cetăţii Deva vor participa la acţiuni umanitare organizate în toate zonele judeţului, în beneficiul copiilor defavorizaţi.

“Este un obicei pe care îl păstrăm în fiecare an, în perioada sărbătorilor, şi împlicăm în aceste acţiuni din ce în ce mai mulţi prieteni. Străbatem judeţul de la un capăt la altul pentru a oferi copiilor mai puţin norocoşi decât ai noştri pachete cu alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, provenite, în cea mai mare parte, din donaţii. La fiecare întâlnire, copiii sunt curioşi să afle povestea noastră, a străjerilor, dar şi istoria Cetăţii”, a explicat şeful Gărzii Cetăţii, Cristian Stan.

 

Împarte cu prietenii tăi: