Aproximativ 35.000 de transportatori de persoane vor protesta, miercuri, în București și în marile orașe din țară, împotriva pirateriei și evaziunii fiscale, avertizând că vor veni în Capitală pe 20 decembrie, dacă nimic nu se va schimba în urma protestului, potrivit unui comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Astfel, între orele 9:00 — 20:00, până la 5.000 de transportatori vor protesta în fața Guvernului, iar alți peste 30.000 în toate marile orașe din țară, precum Timișoara, Arad, Iași, Brașov, Bacău, Craiova sau Constanța.

„Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autoritățile statului tolerează pirateria, astfel încât România să piardă încă 4,7% din PIB, numărul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizați. În curând, România va pierde și procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autorizați, din cauza concurenței neloiale și a pirateriei tolerate de autorități în ultimii șapte ani, pentru că cei care respectă legea vor da faliment. Nu înțelegem cum pregătește Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele și impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit ‘uberizare’ — fenomen tolerat și susținut de Guvern prin lipsa oricăror acțiuni care l-ar putea opri”, se arată în comunicat.

Reprezentanții COTAR susțin că acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale.

„Deși pretinde că vrea să oprească evaziunea și frauda fiscală, același Guvern nu e capabil să dea o OUG care să elimine sintagama ‘în mod repetat’ din legea 38/2003? Guvernul nu e în stare să elimine concurența neloială din transporturile rutiere, nu e în stare să elimine fraudarea bugetului național de către politicienii care au făcut-o posibilă și care o susțin, acei oameni politici care vor de fapt haos în transportul de persoane, pentru ca prin interpuși sau prin membrii propriilor familii să facă ce vor în această țară — de exemplu, fostul președinte ANAF și familia lui”, se mai arată în comunicat.

În România sunt peste 110.000 de transportatori, însemnând cei care fac transport în regim de taxi și închiriere, precum și cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate.

„Domnule prim-ministru, nu cerem bani, nu cerem facilități fiscale, cerem o simplă reglementare. A devenit deja penibilă situația în care ne puneți, prin tăcerea domniei voastre! Dacă nici în urma protestului care se va desfășura miercuri, 13 decembrie, nu se va schimba nimic în atitudinea Guvernului față de piraterie, evaziunea fiscală, frauda și concurența neloială din transporturi, pe 20 decembrie 2017, din toată țara se vor deplasa coloane de mașini către București, pentru un miting în fața Guvernului, în vederea respectării legislației în vigoare”, se mai arată în comunicat.

 

Împarte cu prietenii tăi: