Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost adus în România cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române. În aeronavă s-au aflat membri ai Familiei Regale și ai Casei Majestății Sale.

Aeronava a sosit la ora 11:00 pe Aeroportul Henri Coandă din București, unde se află Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai familiei regale, reprezentanţi ai Preşedinţei, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Armatei şi ai Bisericii. Între membrii familiei regale se află şi nepotul regelui Mihai, fostul principe Nicolae, care a sosit printre primii la Aeroportul Otopeni, alături de logodnica sa.

La ora 11:00, au fost trase clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară.

Sicriul Majestăţii Sale defuncte a fost purtat de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă. Pe Aeroportul Otopeni se desfăşoară o ceremonie, în cadrul căreia sunt intonate imnul naţional şi cel regal.

De la Aeroportul Otopeni, sicriul Majestății Sale defuncte va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş, iar la ora 14:00 va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. La Sinaia se vor afla custodele Coroanei şi Familia Regală. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

14:00-15:00: Instituţia preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.

15:00-16:00: Reprezentanţii instituţiilor statului, centrale şi locale.

16:00-17:00: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.

17:00-18:00: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

La ora 18:00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal, unde va ajunge la ora 20:30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal din această seară între orele 21:00 și 24:00; mâine între orele 8:00 șo 22:00 şi vineri, 15 decembrie, între orele 8:00 și 22:00.

Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugaţi să respecte următoarele reguli:

– Să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, cu culori închise.

– Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel.

– Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.

– Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.

– Să aibă la ei un document de identitate.

– Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant.

– Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta.

– În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcţiona un post de prim-ajutor.

Sâmbătă, la ora 10:25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 11:00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară.

La ora 11:10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De la ora 11:30 la ora 12:45, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12:50 la ora 14:00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. La ora 14:00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat la ora 14:40 cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României.

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localităţi: Chitila (ora 14:51) – Titu (ora 15:41) – Piteşti (ora 16:46).

De la 17:30, cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. La ora 17:50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. Sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, după care va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

La funeraliile regelui Mihai sunt aşteptaţi regina Sofia a Spaniei, regina Greciei Anne-Marie, prinţul Charles al Marii Britanii şi zeci de reprezentanţi ai marilor familii nobiliare europene. La funeralii este aşteptat şi regele Filip al Belgiei, al treilea cel mai tânăr monarh european în exerciţiu, precum şi Prinţul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria.

Regele Mihai – care împlinise 96 de ani în 25 octombrie – a încetat din viaţă în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.

Împarte cu prietenii tăi: