Milioane de euro pentru mediul rural din Caraş-Severin.

După trei ani de la începerea implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, proiectele depuse au absorbit 35% din fondurile alocate întregului ciclu, ceea ce reprezintă cea mai mare cotă dintre programele europene din România.

În judeţul Caraş-Severin, targetul a fost depăşit cu 140%, prin cele aproape 900 de proiecte depuse. Dintre acestea au fost selectate 435, și contractate 425 în valoare totală de 38 de milioane de euro.

„Cele mai accesate măsuri au fost și în acest an „Instalarea tinerilor fermieri” cu 434 de cereri din care au fost selectate 287, şi „Fermele de subzistenţă” cu 227 de proiecte depuse şi 85 selectate până acum, dar la acest capitol evaluările continuă şi se vor încheia în 15 ianuarie 2018”- a spus directorul Agenţiei judeţene pentru finanţarea investiţiilor rurale din Caraş-Severin, Nicolae Verindeanu, la prezentarea bilanţului acestui program.

În ceea ce priveşte proiectele depuse de UAT-uri, au fost în total 77, din care au fost contractate 33, în valoare de 22 de milioane euro din care au fost efectuate plăţi de aproape 9 milioane de euro.

Prin aceste proiecte ale administraţiilor locale, până acum, în Caraş-Severin , peste 46.000 de locuitori vor beneficia de drumuri, apă şi canalizare . Anul viitor, sesiunile de depuneri de proiecte vor fi deschise din nou.

Împarte cu prietenii tăi: