Zece cercetători din Timişoara colaborează cu echipa Institutului de Cercetare Nucleară de la Măgurele.

Fizicienii bănăţeni sunt implicaţi în mai multe proiecte, spune decanul Facultăţii de Fizică, Daniel Vizman. “Laseul de la Măgurele, Institutul Extreme Light Infrastructure, a lansat unele proiecte pentru a pregăti experiementele care urmează să se desfășoare acolo. În acest context, noi derulăm proiecte împreună cu acest Institut deja de trei ani, în pregătirea experiemtelor care urmează să fie acolo. Noi suntem în colaborare cu ei, echipa de aici este de aproximativ zece cercetărori dintre care unul, care este doctorandul meu, este într-un doctorat în cotutelă cu Franța tocmai pe această temă”, spune decanul Facultăţii de Fizică, Daniel Vizman.

Baza materială din instituţiile de cercetare, care este tot mai performantă, îi va atrage din ce în ce mai mult pe tinerii români spre fizică, spune directorul de securitate nucleară al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele, Mitică Drăgușin.

“Dacă până acum doi ani abia se ocupau locurile, acum la Facultatea de Fizică de pe platforma dela Măgurele s-au ocupat locurile prin concurs. S-a aflat prin partea de promovare a noii infrastructuri de cercetare ce posibilități și provocări pot avea fizicienii în cadrul acestei noi infrastructuri de cercetare”, spune directorul de securitate nucleară al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele.

Facultătea de Fizică din Timişoara a marcat astăzi 55 de ani de la înfiinţare.

Împarte cu prietenii tăi: