Muzeul Revoluției de la Timișoara revine în discuție, la 28 de ani de la evenimentele din decembrie 89.

Deşi, la un moment, părea că se va realiza în fosta Garnizoană din Piaţa Libertăţii și exista chiar şi o finanţare de 3 milioane de euro de la Ministerul Culturii, soluţia a căzut.

În ședința festivă a Consiliului Local, primarul Nicolae Robu a declarat că nu renunţă la ideea de a face un muzeu al revoluţiei, până în 2021.

“Țin foarte mult ca în 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, să avem în orașul nostru și un muzeu al Revoluției. Din păcate, nu am reușit să fim uniți, cum se întâmplă în prea multe lucruri în plan local. A fost o oportunitate de a face Muzeul Revoluției unde a fost comenduirea Garnizoanei și 3 milioane de euro au rămas necheltuiți. Nu se dorește să ni se pună la dispoziție pentru acest obiectiv acea clădire care stă în paragină, acea clădire care este ideală. Dar vremea trece și, între timp, voi încerca să găsesc soluții alternative”, a precizat Nicolae Robu.

Unul dintre spaţiile de rezervă pe care le propune edilul este într-o clădire de pe strada Vasile Alecsandri.

Împarte cu prietenii tăi: