Chiar dacă legea îi obligă pe șoferi să circule de la întâi noiembrie cu anvelope de iarnă, la aproape o lună și jumătate de la termenul limită, unii șoferi încă merg cu anvelope de vară. Pentru aceea care nu au făcut trecerea de la vară la iarnă, Nicu Lăcanu, consilier de vânzări la raionul de anvelope din cadrul unui mare service din Timișoara are un sfat prețios: evitați cauciucurile all season:

“Pentru iarnă, recomandăm folosirea doar a anvelopelor de iarnă. Cele all season nu au performanțe bune nici vara nici iarna. Au o concentrație mică de cauciuc natural în compoziția lor. Cele de iarnă au cea mai mare concentrație în compoziție de cauciuc natural și asta conferă o aderență foarte bună și siguranță în trafic”, spune Nicu Lăcanu.

Un tânăr șofer a depășit termenul de echipare a mașinii cu cauciucuri de iarnă, dar a mers la vulcanizare cu lecțiile învățate. Un alt tânăr a declarat că nu a experimentat ce înseamnă să circuli cu cauciucuri de vară pe zăpadă, dar a văzut cum alunecă mașinile dotate necorespunzător.

Specialiștii le recomandă șoferilor să aibă un set de anvelope de iarnă și unul de vară. Evitați cauciucurile la mâna a doua sau reeșapate este un alt sfat al lui Nicu Lăcanu.

“Nu le recomandăm din cauza faptului că doar calea de rulare este înlocuită. Ea arată foarte bine, dar carcasa este de pe o anvelopă veche. Nu știm cât de veche. Nu conferă siguranță. Mai intervine și dezlipirea căii de rulare, mai ales la camioane, și există pericol mare de explozie”, mai spune Nicu Lăcanu.

Prețurile anvelopelor de iarnă variază între 150 de lei și 2.400 de lei, în funcție de dimensiuni și firma de care sunt produse.

Împarte cu prietenii tăi: