Inspectorii ANAF au identificat o reţea de 25 de firme care a cauzat un prejudiciu total de peste 101 milioane lei bugetului statului, prin diminuarea artificială a bazei impozabile şi sustragerea de la plata impozitului pe profit aferent comercializării de bunuri şi servicii medicale către diferite spitale de stat.

Conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, tranzacţiile efectuate de aceste firme au urmat un circuit pe care au fost interpuse societăţi româneşti şi străine cu un comportament fiscal neconform, fiecare având un rol bine determinat.

Inspectorii agenţiei au ajuns la concluzia că o parte dintre operaţiuni sunt fictive şi au fost disimulate pentru majorarea artificială a cheltuielilor, diminuarea nelegală a bazei impozabile şi evitarea plăţii către buget a tuturor impozitelor şi taxelor datorate.

Astfel, în acest caz au fost sesizate organele de urmărire penală.

Împarte cu prietenii tăi: