Meseria de navigator este în continuare la mare căutare în România, iar o veste bună ar fi aceea că locurile de muncă în domeniu sunt departe de a se fi epuizat. La nivel mondial, se caută circă 15.000 de ofițeri, iar în anii următori cifra s-ar putea tripla, după cum afirmă liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcoiu.

„Pentru funcțiile de ofițer sunt în jur de 15.000 de locuri disponibile, iar din 2022 situația se înrăutățește, adică vor fi în jur de 50.000 de ofițeri lipsă pe piața internațională, ceea ce înseamnă că va crește capacitatea de transport, va crește numărul navelor și navigatorii certificați nu sunt pe măsura creșterii capacității de transport“, spune președintele SLN.

Mihălcioiu afirmă că este o situație normală, dată fiind dezvoltarea continuă și accelerată a comerțului mondial. 90% din comerțul mondial se realizează pe mare, a mai adăugat Adrian Mihălcoiu.

„În România este foarte greu să ajungi ofițer. Este și foarte costisitor să devii ofițer de marină. Trebuie să faci o facultate, trebuie să faci o cadeție, pe care știm foarte bine, nu ai unde s-o faci, iar apoi trebuie să mergi în continuare la o companie să începi să faci acel training pe funcția de ofițer și să capeți experiență“, a continuat președintele SLN.

În prezent, în România sunt înregistraţi aproximativ 33.000 de marinari, dintre care 12.000 sunt plecaţi pe mare, a precizat liderul SLN și totodată reprezentantul ITF în România, Adrian Mihălcioiu.

Împarte cu prietenii tăi: