La Bâlea Lac a început,vineri, 5 ianuarie, construcţia Bisericii de Gheaţă, amplasată la câțiva zeci de metri de Hotelul de Gheaţă, care a fost inaugurat înainte de Crăciun.

La fel ca şi în anii trecuţi, Biserica de Gheaţă va avea un caracter ecumenic, iar construcţia se va realiza după modelul vechii biserici săseşti din satul sibian Mălâncrav, dar la dimensiuni mult mai mici.

Este al 11-lea an în care la Bâlea Lac se ridică acest inedit lăcaş de cult realizat doar din zăpadă şi blocuri de gheaţă tăiate din Lacul Bâlea din imediata vecinătate.

Construcţia Bisericii de Gheaţă va fi gata până la sfârşitul acestei luni, iar în paralel vor începe şi lucrările la cele câteva igluuri care vor găzdui şi ele turiştii.

În prezent, la Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară 131 de centimetri.

Împarte cu prietenii tăi: