Nina Bolboceanu este un cunoscut jurnalist din Republica Moldova, producător-realizator la Televiziunea Moldova 1. Este pasionată de cultura tradiţională românească şi a iniţiat în 1988 un ciclu de emisiuni folclorice sub genericul “Evantai folcloric”, emisiuni pe care le realizează şi astăzi după după mai mult de trei decenii.
Nina Bolboceanu este autoare a unor filme muzicale, având cu mari personalităţi ale muzicii populare şi clasice româneşti: „Vai, sărmana turturică” (despre Maria Drăgan), „Maria Cebotari” („Telefilm-Chişinău”), „Balada viorii” (despre Serghei Lunchevici) ş.a. A realizat emisiuni, medalioane muzicale despre Nicolae Sulac, Zinaida Julea, Nicolae Botgros, Gheorghe Zamfir, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu etc.
A fost dinstinsă cu numeroase premii dintre care amintim: Premiul Centrului Naţional de Creaţie Populară „Dacia” (Chişinău, 1992), Premiul Fundaţiei Culturale „Ethnos” (Bucureşti, 1996), Premiul „Antena de Aur” pentru cel mai bun prezentator la Televiziunea Naţională (2000). În 2010, i s-a conferit titlul onorific „Maestru în Artă”. De asemenea, Nina Bolboceanu a fost distinsă cu diplome ale Ministerului Culturii al Republicii Moldova.
În emisiunea dedicată Ninei Bolboceanu am dorit să aflăm detalii despre parcursul său jurnalistic, despre pasiunea pentru folclor, despre modelele tradiţionale care i-au jalonat destinul artistic şi jurnalistic.

Noutăţile emisiunii constau şi în promovarea cântecelor interpretate de Ansamblul “Tălăncuţa”, un ansamblu românesc de la Chişinău înfiinţat în urmă cu 30 de ani. Nina Bolboceanu este şi o pasionată culegătoare de folclor, întreaga sa activitate ilustrând acel sentiment nobil de românism.

 

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

Împarte cu prietenii tăi: