Litigiile pot fi evitate numai dacă țările iau măsuri suficiente pentru a soluționa problema poluării mediului

În cadrul unei reuniuni, privind poluarea aerului, care a avut loc  la Bruxelles, Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu, a declarat că nouă state membre ale UE pot fi aduse în faţa instanţei pentru depășirea nivelului admisibil de poluare a aerului.

Este vorba despre Marea Britanie, Ungaria, Germania, Spania, Italia, România, Slovacia, Franța și Republica Cehă.

Comisia Europeană a dat ultimatum celor nouă state membre, cărora le cere să prezinte până de urgenţă noi măsuri pentru a soluționa problema calităţii şi a poluării aerului, în caz contrar, comportamentul acestora va fi judecat de Curtea de Justiție a UE.

„Chiar și astăzi, în 2018, 400.000 de oameni mor prematur, în fiecare an, din cauza incapacității de a aborda problema calității aerului”, a explicat comisarul responsabil, Karmenu Vella, după un mini-summit cu miniștrii mediului din 9 țări. „În unele state membre, sentimentul de urgență nu este evident“, a concluzionat Vella.  „Singurul lucru care ne poate opri să prezentăm cazul în Curtea de Justiție ar fi ca planurile prezentate să fie în măsură să atingă în mod eficient şi fără întârziere obiectivele“, a adăugat comisarul.

Împarte cu prietenii tăi: