Cu 42,3 ore, Grecia are cea mai lungă săptămână de muncă, în vreme ce a Olandei e cea mai scurtă, de 30,3 ore.

Cea mai lungă săptămână de muncă o are Grecia (42,3 ore), în vreme ce cea mai scurtă îi revine Olandei (30,3 ore), fiind luate în calcul și slujbele cu normă întreagă și cele cu normă parțială.

Săptămâna de lucru medie era în 2016 de 37, 1 ore, dar ea se ridică la 40,3 ore dacă se iau în calcul doar slujbele cu normă întreagă.

În acest ultim caz, angajații din Regatul Unit petrec cel mai mult timp la muncă (42,3 ore), urmând Cipru (4,1), Austria (41,4) și Grecia (41,2).

Danemarca (37,8 ), Italia (38,8), Olanda și Franța (39) au cele mai scurte săptămâni de lucru.

Țările cu cele mai lungi săptămâni de lucru (cu normă întreagă): Regatul Unit 42,3 ore, Cipru 41,7, Austria 41,4, Grecia 41,2, Portugalia 41,1, Polonia 41,1.

Țările cu cele mai scurte săptămâni de lucru (cu normă întreagă): Finlanda 39,1 ore, Irlanda 39,1, Olanda 39, Franța 39, Italia 38,8, Danemarca 37,8.

Studiul a examinat de asemenea și rata angajării stabile în statele UE.

România, Regatul Unit și Cehia au cel mai mare număr de angajați cu locuri de muncă stabile./…/

Croația, Franța, Spania, Polonia și Slovenia au cel mai mare număr de persoane angajate pe termen scurt.

Un studiu UE dezvăluie care europeni au cele mai lungi și cele mai scurte săptămâni de lucru

Eurostat a examinat numărul contractelor de muncă pe durată mai mică de trei luni.

Studiul, bazat pe date din 2016, a constatat că 2,3% din angajații din UE au contracte de muncă pe termen scurt.

Conform acestuia, contractele pe termen scurt se regăsesc mai frecvent în agricultură, exploatarea lemnului și pescuit, afectând 8,1% dintre angajați.

Angajare precară în UE în 2016 (procente de angajați): Croația: 8,4%, Franța: 4,8%, Spania: 4,7%, Polonia: 4,5%, Slovenia: 4,5%, Finlanda: 4,4%, Suedia: 3,7%, Belgia: 3,5%, Italia: 3,2%, Austria: 1%, Lituania: 0,95, Bulgaria: 0,7%, Irlanda: 0,7%, Cipru: 0,7%, Germania: 0,5%, Cehia: 0,4%, Regatul Unit: 0,4%, România: 0,4%.

Proporția angajaților cu contracte de muncă precare a fost de asemenea ridicată și în statele candidate la aderare la UE Muntenegru și Turcia.

Studiul a constatat că nu există o probabilitate mai mare de a avea contract pe termen scurt nici în cazul bărbaților nici în cazul femeilor.

În 2016 existau în UE 188,4 milioane de angajați și 32,7 milioane de liber profesioniști.

Împarte cu prietenii tăi: