Perioada de tranziție solicitată de Marea Britanie după plecarea din UE „nu este dobândită” în cazul în care dezacordurile vor persista în mai multe chestiuni-cheie, a avertizat negociatorul-șef al UE, Michel Barnier.

„Având în vedere aceste dezacorduri, tranziția nu este dobândită”, a declarat Barnier la o conferință de presă de la Bruxelles, după ce a enumerat trei puncte principale de divergenţe dintre negociatorii ambelor părți.

Francezul, care s-a dus la Londra pentru a se întâlni cu omologul său britanic David Davis și cu premierul Theresa May, a declarat că are „dificultăți în înțelegerea” diferențelor de poziție, deoarece chiar Regatul Unit este cel care a cerut o perioadă de tranziție”.

„Regatul Unit a insistat să se găsească un acord pentru această perioadă de tranziție în martie, dar în același timp interlocutorii noștri ne-au spus despre o serie de neînțelegeri pe care eu le consider substanţiale”, a explicat dl. Barnier.

UE solicită ca în perioada de tranziție, pe care o dorește de la data Brexitului – sfârșitul lunii martie 2019 – până la sfârșitul anului 2020, legislația europeană să continue să se aplice în cazul Regatului Unit. Care nu ar mai participa la deciziile luate acum în 27 de membri.

Dl Barnier a prezentat trei puncte de divergență.

Primul se referă la dreptul cetățenilor europeni. Deşi Londra recunoaște principiul liberei circulații a persoanelor în timpul perioadei de tranziție, ea nu dorește să acorde aceleași drepturi cetățenilor sosiţi în perioada de după expirarea termenului precum celor care au venit în Marea Britanie înainte de Brexit.

În plus, guvernul britanic dorește să continue să se poată opune noilor reguli votate în perioada de tranziție, dacă acestea nu-i convin.

În fine, în ceea ce privește justiția și afacerile interne, el dorește să continue să participe la anumite dosare ale UE, a declarat Michel Barnier.

„Sincer, sunt surprins de aceste dezacorduri, pozițiile Uniunii Europene sunt foarte logice”, a insistat negociatorul-șef, pentru care Regatul Unit trebuie să accepte „consecințele inevitabile” ale plecării sale.

UE, la rândul său, solicită protecția „integrității” pieței sale unice în perioada de tranziție, pe parcursul căreia Regatul Unit va continua să participe la piața comună și la Uniunea vamală.

„Dacă aceste dezacorduri ar persista, ar exista o problemă în mod sigur. Eu sper că vom putea rezolva aceste dezacorduri în următoarele runde”, a asigurat totuşi Michel Barnier.

Împarte cu prietenii tăi: