Ziua de marţi din Săptămâna Sântoaderilor este prima marţi din Postul Mare şi de numele ei (că are mai multe) sunt legate interdicţii şi gesturi rituale care nerespectate atrag mânia Cailor lui Sântoader. Este Marţea Trăsnetului, Marţea Vaselor, Marţea Încuiată, Marţea Furnicilor, Marţea Ciorilor sau Marţea Sântoaderului (explicarea denumirilor se face pe rând, că altfel se încurcă minţile precum cozile cailor lui Sântoader când sunt furioşi că nu li s-a respectat sărbătoarea).

(varianta audio a rubricii)

Caii lui Sântoader, divinităţi cu valori demonice încep marţi la prânz şi ţin o săptămână sau poate mai mult, dacă e devălmăşie prin sat. Se mai pune puţină rânduială după Săptămâna Nebunilor şi strigarea peste sat care multă petrecere, dar şi pizmă a lăsat.


În Marţea Sântoaderului femeile nu ţes, nu torc şi o lasă mai încet şi cu meliţa (referirea este la obiect, că de dat din gură pe la vecine nu le lecuiesc nici Caii lui Sântoader). Dacă nu respectă, hainele ţesute, cusute în această zi vor atrage trăsnetul asupra persoanei care le poartă. De aceea Marţea se numeşte şi Marţea Trăsnetului. Nici pământul lucrat în Marţea Sântoaderului zi nu scapă de trăsnet.
Se mai numeşte şi Marţea Încuiată, nu pentru că ar fi de genul feminin, ci pentru că aceia care n-o respectă pot muri de încuietură, ce-o fi fiind şi aceea, că Doamne, câte bube şi belele toate-n capul babii mele!
Din ziua de marţi a primei săptămâni din ale Postului cel Sfânt vasele de dulce se spală, se urcă-n pod (sau în alt loc să nu fie văzute şi să te ispitească la mâncatul de dulce) şi se aşază cu gura-n jos, ca să nu se strecoare Necuratul, spiritele nechemate şi să stea ascunse în ele. De aceea Marţea aceasta se numeşte şi Marţea Vaselor.
Bine-ar fi ca în această zi să se mănânce urzică fiartă. Ar fi semn bun că Postul se ţine cu verdeţuri, urzicile aduc sănătate, te rumenesc la faţă de parcă a-i fi urzicat.
Şi cum se ştie că „dragostea oltenească” „te-aduce la primăvară / galbin ca turta de ceară”, un strop de sănătate în obraji de la înciudatele urzici prinde bine, că încep şi muncile câmpului şi geaba voinţă de nu-i putinţă.
Marţea Sântoaderului e ştiută şi ca Marţea Ciorilor. Fir-ai a ciorilor! – zice bătrâna cu năduf, adică, „du-te pe pustii!”, că ştiut e că pagubă şi vreme rea aduc ciorile strânse-n stol.
Se ştie:

Cioarei cât să-i cânţi măcar
Ea tot îţi va zice „gar”!

Noroc că românul ştie: „cioara în loc de privighetoare nu se poate vinde”. Că de-acolo-i şi vorba: ce-mi umbli cu cioara vopsită?
Artur Gorovei prezenta în veacul trecut o practică bună de făcut în Marţea Ciorilor, în zori de zi de marţi, care deschide săptămâna Sântoaderului: să te scoli de dimineaţă, să iei furca în brâu, să treci un fir cu ochii închişi, zicând: „Înnod gura ciorilor, a garoilor şi a toate lighioanele care scot porumbul”. Îl iei apoi şi îl legi, cu ochii închişi, de fiarele coşului. Îl laşi până se pune porumbul. Atunci îl iei, îl pui la coarnele plugului (când o începe întâi); după ce isprăveşti, îl arunci acolo într-un loc”. Clonţ de cioară n-o să vezi! Bine e însă să nu se uite:

Cioara e tot cioară.
Ia pruna şi zboară.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

Împarte cu prietenii tăi: