În data de 21 februarie, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) a inaugurat, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Mihai Fifor, Centrul integrat de medicină nucleară, cel mai performant din Europa, la acest moment, în depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice.

Proiectul, implementat de conducerea SUUMC, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, a avut ca obiectiv dezvoltarea unei infrastructuri medicale unitare, prin asocierea unitară a investigaţiilor PET CT cu SPECT CT, capabilă să asigure servicii de diagnostic de înaltă specialitate şi performanţă, la standarde europene de calitate, siguranţă şi securitate a pacientului.

Construcţia şi dotarea Centrului integrat de medicină nucleară a presupus alocarea de fonduri substanţiale, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la suma de 4.368.006,86 euro cu TVA, în care au fost prevăzute şi costurile necesare programelor de pregătire şi supra-specializarea personalului medical implicat.

La acest moment au fost finalizate toate procedurile necesare pentru începerea activităţii medicale de diagnostic, în sensul că au fost obţinute avizele de specialitate de la Direcţia de Sănătate Publică şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

De serviciile medicale oferite de investigaţia SPECT CT vor beneficia toţi asiguraţii din sistemul public de sănătate, urmând ca, ulterior includerii SUUMC în Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET CT, derulat în cadrul Programului Naţional de Oncologie, să fie decontată şi această investigaţie. Menţionăm că unitatea noastră a înaintat documentaţia necesară pentru includerea PET CT-ului în lista serviciilor medicale oferite de SUUMC, decontate de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.

Investiţia în Sistemul Discovery MI digital Ready şi în tehnologia QClear asigură, în segmentul serviciilor de imagistică, toate facilităţile necesare pentru stabilirea unui diagnostic precis, datorită tehnologiei de ultimă generaţie şi, implicit, a următoarelor performanţe medicale: creşterea eficienţei în detectarea leziunilor mici (sub 2 mm); eliminarea ipotezelor medicale prin intermediul diagnosticului diferenţial şi stabilirea conduitei terapeutice ulterioare, medicale şi/sau chirurgicale; monitorizarea eficienţei schemei de tratament şi, la nevoie, ajustarea acesteia; creşterea vitezei de scanare cu posibilităţi tehnologice multiple de reconstrucţie a imaginii.

Tehnologia oferă posibilitatea realizării de investigaţii neinvazive de specialitate, utilizând orice radiotrasor existent pe piaţa investigaţiilor imagistice de profil, generând imagini funcţionale şi moleculare care indică alterările organelor şi ţesuturilor explorate, fără efecte secundare. Toate acestea, realizându-se în condiţiile administrării unei doze minime de radiaţie, fără a influenţa, în vreun fel, calitatea diagnosticului.

Sistemul SPECTCT Discovery 670 DR permite poziţionarea în diferite unghiri de scanare (de la 0,90 la 180 grade), fapt ce favorizează investigaţiile în mai multe arii de interes.

Din perspectiva analizei cost-beneficiu, aplicată în sistemul asigurărilor de sănătate, Centrul dispune de staţii de postprocesare, ce permit stocarea, analizarea, compararea şi prelucrarea imaginilor provenite din Centrul integrat de medicină nucleară cu cele din alte laboratoare de profil din SUUMC, cât şi din alte unităţi medicale, din ţară şi din străinătate, chiar dacă imaginile au fost realizate pe alte sisteme radiologice. Acest fapt oferă avantajul de a realiza o comparaţie dintre examinările anterioare,  fără a fi nevoie de investigaţii suplimentare.

 

Împarte cu prietenii tăi: