Dacă regiunea Europei de Sud-Est are acces la gaze naturale la preţuri comparabile cu cele din Europa de Vest, se pot economisi circa 4 miliarde de euro pe an din facturile pentru gaze naturale. Asta a spus coordonatorul departamentului pentru legături şi iniţiative regionale din cadrul Direcţiei Generale pentru Energie de pe lângă Comisia Europeană, Katarina Sikov-Magni, în timpul unei întâlniri a preşedinţilor comisiilor pentru energie a parlamentelor naţionale, care a avut loc la Sofia, în cadrul presedinţiei bulgare a Consiliului UE.

Conform afirmaţiilor sale, Europa este în mare măsură dependentă de o sursă de livrare de gaze naturale, ceea ce duce la preţuri mai mari pentru consumatori – cetăţeni şi industrie. O problemă e şi conectivitatea proastă a reţelelor de gaze în Europa.

„Interconectările de gaze existente se folosesc, însă nu la capacitate maximă. Capacitatea lor poate fi majorată şi noi avem discuţii intense cu vecinii noştri din statele din Africa de Nord, pentru a putea să extindem studiile privind zăcămintele şi transportul de gaze naturale”, a declarat Sikov Magni. Conform spuselor sale, realizarea interconectorului de gaze între Bulgaria şi Grecia, legătura între Bulgaria şi Serbia, precum şi coridorul BRUA care se construieşte în prezent, care leagă Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, sunt de o mare importanţă pentru obţinerea diversificării de surse în regiune. Ea a adăugat că prin realizarea tuturor proeictelor pentru un acces mai bun de gaze naturale în regiune vor ajuta pentru atingerea obiectivelor Europei de Vest.

Împarte cu prietenii tăi: