În a şasea joi după Paşti, când e şi sărbătoarea Înălţării Domnului la cer, în calendarul popular este consemnată sărbătoarea cabalină cu dată mobilă Paştele cailor sau Joia Iepelor.

(varianta audio a rubricii)

Pentru un ceas şi doar o dată în an caii se satură de păscut iarbă. Legendele amintesc de momentul în care caii au fost blestemaţi să se bucure de saţietate doar o dată-n an:

„Preacurata Fecioară Maria, după ce l-a născut pe fiul său, Domnul nostru Iisus Hristos, neavând alt loc unde-l pune, l-a înfăşat şi l-a culcat în ieslea lui Crăciun, unde erau legaţi boii şi caii acestuia. Boii mâncară cât mâncară şi apoi săturându-se se culcară şi prinseră a rumega. Caii însă, obraznici, nu numai că mâncară tot fânul, cât era în iesle, ci ei ‚mâncară până chiar şi cel de pe pruncul Iisus Hristos, pe care-l pusese Maica sa acolo anume ca să nu-L afle Irod şi să-L taie”. (legendă din Banat)[1].

Maica s-a supărat şi i-a blestemat:

Fire-aţi cai voi blestemaţi

                                    Să n-aveţi nicicând saţ

                                    Până-n ziua de Nălţare

                                    Dar şi-atunci ne-ndestulare.

sau:

Fire-aţi cai voi osândiţi

                                    Şi de mine-afurisiţi,

                                    De mine, de Dumnezeu,

                        Mai tare de fiul meu,

                        Fiindcă nu m-ascultaţi,

                        Voi să nu mai aveţi saţ,

                        Numa-n ziua de Ispas

Şi şi-atunci vreme de-un ceas.

Când se satură, caii dau din cap. De aceea se spune că nu prea ştii când e Paştele lor, e atunci când se satură. În ziua de Ispas, de Paştele cailor pe vremuri era ziua soroacelor, când se încheiau, se definitivau înţelegerile, afacerile de mai apoi. Şi cum românul nu-şi prea ţine cuvântul, nu respectă învoiala, expresia La paştele cailor se foloseşte cu sens peiorativ, adică niciodată.

Cum întotdeauna există o speranţă pentru îndreptarea răului, Joia Iepelor poate însemna şi data la care se lichidau înţelegerile ce ar fi trebuit împlinite la Sfântul Gheorghe: plata datoriilor, chiria caselor. „Nu-ţi plătesc acu’ (de Sîngiorz), ci la Paştele cailor (adică de Ispas)”. Dar Sf. Gheorghe e o sărbătoare cu dată fixă, 23 aprilie, Paştele cailor e o sărbătoare cu dată mobilă, a şasea joi după Paşti.

 

Iată şi socoteala

               De unde nu se face procopseala!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

[1]Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 2001, vol. III, p. 241.

Împarte cu prietenii tăi: