Familia regală, întâmpinată cu pâine și sare în Gara Craiova
Publicat de Andrei Cretoiu, 2 iunie 2014, 14:53 / actualizat: 3 iunie 2014, 12:29
Altețele Lor Regale, Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae au sosit, ieri după-amiază, în Gara Craiova, aceștia fiind invitații de onoare ai primarului Lia Olguța Vasilescu la „Zilele Craiovei”.
Tractat de o locomotivă Softronic, trenul regal, având cu blazonul Casei Regale imprimat pe fiecare vagon, a tras la linia 1, unde a fost așteptat de autoritățile locale și foarte multa lume. Membrii familiei regale au fost primiți cu urale „Trăiască Regele Mihai!”, ”Principesa Margareta!” și „Monarhia salvează România!”.
Familia regală a fost întâmpinată, pe covorul roșu, cu pâine și sare, purtate pe brațe de tineri în costume populare. În timpul primirii oficiale, s-au intonat Imnul României și „Trăiască Regele” și s-au fluturat steaguri tricolore. De cum a pășit în incinta Gării, Principesa Margareta a salutat zâmbindu-le celor câteva sute de oameni care au venit special să asiste la acest eveniment, mulți dintre ei oferindu-i apoi Principesei Margareta flori.
După o scurtă vizită la Primăria Craiova, familia regală a mers la Centrul multifuncțional unde a participat la evenimentul de promovare a lecturii „Cărțile Copilăriei”, program desfășurat de Curtea Veche Publishing. În cursul serii, Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae au fost oaspeții de onoare la spectacolul „Carmina Burana”, pus în scenă de Opera Română Craiova.