Festivalul Filmului Evreiesc ajunge la Braşov
Publicat de Andrei Cretoiu, 16 iunie 2014, 13:47
Proiecţiile defilm de lung şi scurt metraj vor avea loc în Sinagoga din localitate.
În perioada 18 – 20 iunie, la Braşov va avea loc Festivalul Filmului Evreiesc – Braşov 2014, în organizarea Fundaţiei Art Promo, în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Braşov. Proiecţiile vor avea loc în Sinagoga din Brașov şi vor reuni o selecţie de filme de ficţiune şi documentare.
Festivalul urmăreşte să familiarizeze publicul românesc cu problematica şi civilizaţia evreiască, având scopul de a crea o punte culturală între cele două popoare, un cadru mai larg al recuperării şi valorificării moştenirii culturale a minorităţilor din România şi al dialogului intercultural şi interetnic.
Dedicat înţelegerii, folosirii şi păstrării moştenirii artistice şi culturale a poporului evreu, evenimentul va aduce în faţa publicului viaţa evreului, atât cea contemporană cât şi cea din istorie.
Momentul îşi propune de asemenea să omagieze personalităţi marcante de origine evreiască ale culturii române şi universale. „Numai cunoscându-i pe ceilalţi, numai oferindu-ne la rândul nostru spre cunoaştere, putem provoca mutaţii masive în perceperea reciprocă pentru a parcurge drumul viitorului împreună. Filmul este o parte a unui astfel de drum.
Festivalului Filmului Evreiesc este un vehicul pentru acest drum. Pentru împlinirea obiectivelor de cunoaştere şi de punte culturală între popoare, iniţiativa de la Bucureşti, unde a avut loc deja de trei ori, trebuia să ajungă în cât mai multe oraşe ale României, astfel apărând ideea unor festivaluri locale. Deschiderea s-a făcut la Timişoara şi continuă cu Braşovul”, au declarat organizatorii