Tribunalul Arad a dat o nouă sentinţă în dosarele în care mai mulţi primari din judeţul Caraş-Severin, sunt acuzaţi de luare de mită şi fraudarea fondurilor destinate refacerii pajiştilor.
Publicat de Gabriela Moise, 27 iunie 2014, 09:39
Astfel, primarul din Grădinari, Ion Moşoarcă a fost condamnat la trei ani de închisoare. Acesta a primit 15.000 lei pentru falsificarea unei note justificative pentru atribuirea unor lucrări de îndepărtare a vegetaţiei. Romică Anculia, fostul şef al APIA Caraş-Severin a fost condamnat în acest dosar la un an şi şase luni cu executare, acesta recunoscându-şi faptele. Primarul din Forotic, Ion Stoia a primit trei ani de închisoare, iar primarul din Slatina Timiş, Gheorghe Roma a fost achitat. Sentinţele nu sunt definitive, putând fi atacate cu apel.