Tot mai multi asistaţi social
Publicat de Gabriela Moise, 4 iulie 2014, 09:50
Peste 10.700 de persoane din judeţul Vaslui trăiesc lună de lună doar datorită sprijinului primit din partea statului. Dacă de obicei în perioada de vară beneficiarii Legii 416 erau tot mai puţini, acum cifra se menţine la fel ca în sezonul rece.
Primarii din comunele judeţului au şi o explicaţie. Pe listele beneficiarilor de venit minim se regăsesc multe persoane care au fost plecate la muncă în alte judeţe sau în străinătate. Şi-au pierdut slujbele acolo şi s-au reântors acasă. Cei ai mulţi fără bani şi-au făcut dosare pentru a primi ajutor de la stat.