Peste o mie de elevi din Timiş au contestat notele obţinute în urma examenului de bacalaureat
Publicat de Stefania Grigore, 8 iulie 2014, 12:50
Cele mai multe, aproape 440 au fost la limba română. La matematică sunt puţin peste 190 de contestatari, la biologie – 145, la geografie – 107, iar la istorie – o sută.
La celelalte materii, numărul contestaţiilor a fost sub o sută.
Lucrările vor fi trimise spre recorectare în centre din alte judeţe, iar notele se vor modifica doar dacă va exista o diferenţă de peste 50 de sutimi.
Rata de promovare la examenul de bacalaureat în Timiş este, în prezent, de 56,09 la sută, respectiv poziţia a treia în vestul ţării.
Bihorul şi Hunedoara se clasează pe primele două locuri cu 57,85 la sută şi, respectiv, 56,21 la sută.
Aradul este pe locul al patrulea, cu un grad de promovare de 50,66 la sută, în vreme ce, pe regiunea de vest a ţării, Caraş Severinul se află pe ultimul loc – cu doar 49,27 la sută.