Primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad este asfaltat până la graniţa cu Ungaria
Publicat de Stefania Grigore, 5 august 2014, 08:34
Lucrările au fost reluate în primavară, după ce Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a organizat o nouă licitaţie pentru acest tronson.
Şoferii nu vor putea utiliza însă noul tronson de autostradă, întrucât acesta nu este legat, deocamdată, nici de Ungaria şi nici de DN 7.
Partea maghiară va finaliza autostrada abia anul viitor, iar pentru legătura cu DN 7 trebuie construit un drum de opt km.
Acesta urmează să fie construit de firma care va câştiga licitaţia din 25 august pentru lotul 2 Pecica – Arad.