Mai mulţi braşoveni sunt acuzaţi de infracţiuni economice
Publicat de Stefania Grigore, 6 august 2014, 10:40
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Judeţene Braşov au avut mult de lucru în ultima perioadă, deschizând dosare penale pe numele mai multor braşoveni, pentru evaziune fiscală sau înşelăciune.
Într-unul dintre dosare, sunt cercetaţi doi braşoveni, soţ şi soţie, care au obţinut un credit de peste 100 de mii de euro, folosind adeverinţe de venit întocmite în fals.
Tot pentru înşelăciune sunt cercetaţi şi reprezentanţii unei societăţi comerciale din Braşov care au emis file cec în condiţii ilegale.
Pe lângă controalele obişnuite, poliţiştii SIF au demarat, în weekend–ul trecut şi o razie prin localurile din zonele rurale din judeţ pentru verificarea legalităţii actelor de comerţ, existenţa licenţelor pentru difuzarea muzicii în scop ambiental şi a documentelor justificative pentru mărfurile comercializate.
În urma controalelor, oamenii legii au constatat că, într-un local, agentul economic nu deţinea licenţele legale eliberate de autorităţile legale în domeniu, iar muzica era difuzată pe calculator, unde erau stocate aproximativ 2.000 de opere muzicale pirat.
De asemenea, în urma investigaţiilor făcute de poliţişti, s-a început urmărirea penală în cinci dosare penale în care suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate.