Preţurile la gazele naturale livrate consumatorilor casnici vor creşte, la 1 octombrie, cu un procent mai mic de 3%
Publicat de Stefania Grigore, 7 august 2014, 20:30
Declaraţia a fost facută de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileţ.
Oficialul a explicat că scumpirea va fi mai mică din cauza unei conjuncturi favorabile: preţul gazelor de import a scăzut şi, pe de altă parte, au scăzut şi importurile de gaze.
Pe de altă parte, tot de la 1 octombrie, tarifele la gazele naturale destinate sectorului non-casnic nu vor creşte.
Neschimbat urmează să rămână şi preţul energiei electrice pentru populaţie, potrivit oficialului.