Piaţa auto a crescut cu aproape 31% în primele şapte luni din acest an, faţă de perioada similară din 2013
Publicat de Stefania Grigore, 19 august 2014, 09:28
Livrările totale de autoturisme şi vehicule comerciale noi pe piaţa românească cifrându-se la peste 57.000 de unităţi, potrivit datelor publicate ieri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile – APIA.
La autoturisme, topul pe mărci după şapte luni din acest an este condus de către Dacia, cu peste 16.000 de unităţi vândute, urmată de Volkswagen, Skoda, Ford, Renault şi Opel. Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model, urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.
Producţia naţională de autovehicule s-a cifrat la aproape 250.000 de unităţi în primele şapte luni din acest an, cu 8,8% mai puţin decât în perioada similară din 2013. Dintre acestea, 85% sunt produse de către Dacia, iar aproape 15% de către Ford.