Un nou județ din Moldova este afectat de boala limbii albastre
Publicat de Stefania Grigore, 3 septembrie 2014, 14:37
Este vorba despre județul Bacău, unde boala a fost confirmată în localitățile Căiuți, Măgirești și Dărmanești.
Directorul Executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, Carmen Bodea a declarat că au fost identificate 4 focare în judeţ.
Prefectul judeţului Bacău, Dorian Pocovnicu a convocat, ieri, o şedinţă extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgența pentru a stabilii măsurile de intervenție în localitățile din județ în care au apărut focare ale bolii limbii albastre.
Pâna în prezent, în Moldova a mai fost confirmată maladia în judeţele Vrancea si Vaslui.