Ieri a fost votata legislatia privind optiunea statelor Uniunii Europene de a nu utiliza organisme modificate genetic
Publicat de Monica Slavici, 14 ianuarie 2015, 10:06
Parlamentul European a adoptat, ieri, la Strasbourg, o nouă legislaţie care permite statelor membre Uniunii Europene să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic pe teritoriul lor, chiar dacă acest lucru este permis la nivel uniunii.
“Acest acord va oferi mai multă flexibilitate pentru statele membre care vor să restricţioneze cultivarea organismelor modificate genetic pe teritoriul lor. Va reprezenta un punct de referinţă într-o dezbatere care este departe de a fi încheiată între poziţiile pro şi contra acestora. Am încredere în promisiunea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de a întări procesul democratic privind organismele modificate genetic în Europa şi de a se asigura că cercetarea este cu adevărat independentă”, a declarat raportorul belgian Frédérique Ries.
Noile reguli vor permite statelor membre să interzică organismele modificate genetic din motive de protecţie a mediului, dar şi din alte motive, cum ar fi cerinţele privind planificarea urbană sau naţională, impactul socio-economic, evitarea prezenţei involuntare a organismelor în alte produse şi obiective ale politicii agricole.
Noua legislaţie privind cultivarea de organisme modificate genetic va intra în vigoare în primăvara acestui an.