Ascultă Radio România Regional Live

Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară

Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară

Publicat de Andrei Cretoiu, 17 aprilie 2015, 14:10 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:43

Doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru, îşi dau, pentru a treia oară, întâlnire cu Beethoven la Sala Radio!

După primele două recitaluri ca parte a Integralei sonatelor pentru pian şi vioară semnate de Beethoven, sunteţi invitaţi luni, 20 aprilie (ora 19:00), să „savuraţi” următoarea serie de trei lucrări, în interpretarea celor doi artişti. Dintre cele 10 sonate create de marele compozitor, de această dată veţi asculta Sonata nr. 4 în la minor pentru pian şi vioară, Sonata nr. 6 în la major pentru pian şi vioară şi Sonata nr.10 în sol major pentru pian şi vioară.

Două instrumente muzicale de valoare, pe măsura „maeştrilor” ce le vor mânui cu abilitate vor îmbogăţi această „călătorie muzicală” în lumea sonatelor lui Beethoven. Este vorba despre noul pian Steinway al Sălii Radio, respectiv vioara Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu, ce se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru.

Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania, Japonia etc. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau din străinătate.

A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann, J. S. Bach. De-a lungul timpului, Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor George Enescu (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, are peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China şi S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplu program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Cultură marți, 25 august 2020, 14:58

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!

Andreea Lichi este o tânără de 20 ani, pentru care viața înseamnă numeroase provocări și încercări. De 6 ani, din cauza unui accident...

Lansare de carte Andreea Lichi – un gest de omenie pentru un suflet frumos!
Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Cultură marți, 25 august 2020, 14:30

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!

Comunicat de Presă Festivalul Hermannstadt Fest! Festivalul Internaţional „HERMANNSTADTFEST”! Ediţia a VIII-a – 2-4 septembrie...

Comunicat de Presă – Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST 2020!
Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
Cultură miercuri, 19 august 2020, 08:40

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!

Comunicat de Presă Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR! Acum 20 de ani, doi compozitori AUREL MANOLACHE și DUMITRU...

Update la Festivalul Național de Creație și Interpretare MAMAIA COPIILOR – Ediție specială 2020 – Creație on-line!
DSC_0789.Festivalul national CRIZANTEMA DE AUR.foto by Bogdan Dragomir
Cultură miercuri, 29 aprilie 2020, 13:56

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!

COMUNICAT DE PRESĂ   Ref.: Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale...

Preselecții, în perioada 20 mai – 20 iunie 2020, pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 53-a, Târgoviște!
Cultură vineri, 4 octombrie 2019, 10:08

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”

COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că, în perioada 17-19 octombrie 2019, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 52-a, 2019, cu tema „Comori ale Romanţei – patrimoniul poetic şi satul românesc”
Cultură miercuri, 21 august 2019, 12:13

Enigme pe portativ – o culegere de rebusuri muzicale realizată de Alexandra Veronica Stroe!

Am primit o carte în dar, la Radio, mi-a plăcut foarte mult ideea și realizarea acestui proiect! Felicitări, Alexandra Veronica Stroe și...

Enigme pe portativ – o culegere de rebusuri muzicale realizată de Alexandra Veronica Stroe!
Cultură marți, 28 mai 2019, 12:26

Preselecții pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 52-a!

COMUNICAT DE PRESĂ Vă facem cunoscut că în perioada 17-19 octombrie 2019 se va desfășura în municipiul Târgoviște cea de-a 52-a ediție a...

Preselecții pentru Concursul de Interpretare și Concursul de Creație ale Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 52-a!
Cultură miercuri, 27 martie 2019, 11:16

S-a redeschis drumul către Sarmizegetusa Regia

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au verificat modul în care au fost executate lucrările de reparaţii şi au decis că acesta...

S-a redeschis drumul către Sarmizegetusa Regia
Radio România Regional
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.