Corina Căprioriu, argint la Mondialele!
Publicat de Mihaela Costache, 27 august 2015, 08:10
Sportiva română Corina Căprioriu a cucerit medalia de argint la Campionatele Mondiale de judo de la Astana (Kazahstan), ieri, în limitele categoriei 57 kg, după ce a fost învinsă în finală de japoneza Kaori Matsumoto.
Căprioriu a fost învinsă prin waza-ari de Matsumoto, cea care se impunea în fața româncei și în 2012, în finala Jocurilor Olimpice de la Londra.
Corina Căprioriu reușise să treacă în turul secund de spaniola Concepcion Bellorin, prin ippon, iar apoi a învins-o prin același procedeu tehnic, în optimile de finală, pe luxemburgheza Mano Durbach. În sferturi a dispus de unguroaica Hedvig Karakas, tot prin ippon, iar în semifinale a câștigat prin waza-ari meciul cu Catherine Beauchemin-Pinard (Canada).