Agenda cultural-muzicală a zilei 25 Septembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir, 25 septembrie 2015, 10:16 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:42
Agenda cultural-muzicală a zilei 25 Septembrie 2015
S-a întâmplat într-o zi de 25 septembrie
* În urmă cu 619 ani, adică în 1396, a avut loc Bătălia de la Nicopole (azi oraş în nordul Bulgariei); armatele coaliţiei antiotomane conduse de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, au fost înfrânte de oastea turcă condusă de sultanul Baiazid I (supranumit Trăsnetul); la această luptă a participat alături de cruciaţi şi un corp de oaste din Ţara Românească, condus de Mircea cel Bătrân. Unele surse consideră că bătălia ar fi fost purtată la data de 28 septembrie
* Într-o zi de 25 septembrie, acum 143 de ani, era inaugurată Gara de Nord din Bucureşti, piatra de temelie fiind pusă pe 10 septembrie 1868, în prezența domnitorului Carol I. Tot în această zi, s-a deschis circulația feroviară pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Planul de construcţie a apărţinut Consiliului Tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice sub directivele lui Dumitru Ghica. Datorită aşezării sale foarte aproape de ieşirea spre oraşul Târgovişte, Gara de Nord s-a numit, la momentul inaugurării, „Gara Târgoviştii”. Numele actual, cel de Gara de Nord, i-a fost atribuit abia în anul 1888 şi nu a fost construită pentru a deveni principala gară a Bucureștiului. Însă, cu trecerea anilor devine cel mai important nod feroviar atât al Bucureştilor, cât și al României. Construită între anii 1868-1972, clădirea în forma literei U, este formată din două corpuri paralele legate de un al treilea corp dispus perpendicular
* Acum 23 de ani, a fost inaugurat oficial Canalul Rin-Main-Dunăre, la Freystadt (în apropiere de Nürnberg, Germania), după 70 de ani de studii, proiectare şi construcţie. Canalul este o parte componentă importantă a căii fluviale (de 3.500 km) care străbate Europa pe direcţia NV-SE şi care leagă oraşul Rotterdam, situat la Marea Nordului, de oraşul Constanţa, de la Marea Neagră, şi 15 ţări din centrul şi sud-estul Europei. Prin folosirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, distanţa de transport dintre Rotterdam şi Constanţa se reducea practic la jumătate
* În urmă cu 9 ani, mai exact în anul 2006, s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 25 – 29 septembrie, cea de-a XI-a Conferinţă a şefilor de stat şi de guvern care au în comun limba franceză – Sommet-ul Francofoniei. Este primul eveniment de o asemenea anvergură găzduit vreodată de România – cu participarea a 36 de şefi de stat şi de guvern, 25 miniştri ai afacerilor externe, 11 miniştri ai Culturii şi Francofoniei – şi primul Sommet al Francofoniei care a avut loc în Europa Centrală şi de Sud-Est.
Cultură
* Fuziune de jazz, trip-hop, rock şi, uneori, muzică populară poloneză, trupa Mikromusic va concerta, pentru prima oară în România. Evenimentul va avea loc, azi, de la ora 22:00, la Godot Café-Teatru. Muzica trupei poloneze abordează genuri aparent diferite, dar care rezonează surprinzător împreună. (eazi.ro)
* Peste 60 de obiecte vintage, printre care se numără un tonomat muzical cu un preţ de pornire de 4.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la licitaţia „Cabinetul de Curiozităţi – o colecţie specializată în istoria tehnicii”. Evenimentul va avea loc la Athénée Palace Hilton din Bucureşti marţi, 29 septembrie, începând cu ora 19:30. Cel mai scump obiect scos la vânzare de casa Artmark la această licitaţie este un tonomat muzical Wurlitzer 1015 „The Bubbler”, din 1946, potrivit site-ului artmark.ro, citat de Mediafax. Printre obiectele care vor putea fi licitate marţi se mai numără un dispozitiv de bruiaj, perfect funcţional, utilizat de serviciile secrete maghiare în anii ’40, cu un preţ de pornire de 160 de euro. (adevarul.ro)
* Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Filmului Evreiesc Bucureşti se va desfăşura la Cinema Studio şi în spaţii alternative, în perioada 25 septembrie – 1 octombrie, urmând să fie proiectate aproximativ 65 de pelicule, iar participarea publicului la evenimente este gratuită. Ediţia de anul acesta cuprinde filme documentare şi de ficţiune, lungmetraje şi scurtmetraje, multipremiate la festivaluri internaţionale, majoritatea în premieră în România, potrivit site-ului bjff.ro. Acestea vor fi proiectate la Cinema Studio, Teatrul de Comedie, Cinema Muzeul Ţăranului şi cluburile A1 şi A2. (zf.ro)
* Caricaturiști din 56 de țări vor expune la Brăila, în perioada 25-27 septembrie, la cea de-a zecea ediție a Salonului Internațional de Caricatură, potrivit informațiilor furnizate de cunoscutul caricaturist brăilean Costel Pătrașcan. „Până să devenim Capitala Europeană a Culturii, vă invit să devenim, pentru trei zile, Capitala Europeană a Umorului. Vă puteți întâlni cu Mihai Stănescu, Tudor Octavian, Ștefan Cazimir, Constantin Ciosu, George Corbu, Elis Rapeanu, Mihai Frunză, Leonte Năstase, Pavel Constantin, Gheorghe Constantinescu, Nicolae Bunduri, Doru Axinte, Aurel Ștefan Alexandrescu, Alex Hanganu, Ananie Gagniuc și mulți alții, și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Costel Pătrașcan. Invit brăilenii să ne facem de râs, de data aceasta într-un cadru organizat”, a spus Costel Pătrașcan, informează Agerpres. (cronicaromana.ro)
* Vernisajul expoziţiei document „Începuturile fotografiei la București. Maeștrii și imagini din secolul al XIX-lea” – ora 13:00, la Palatul Suțu. Proiectul își propune să prezinte publicului, începând cu anul 2015, operele maeștrilor fotografi, care au lucrat în București începând cu anii 1853-1856. Pentru acest an, expoziția face referință la maeștrii fotografi prezenți în București, în perioada 1850-1900. Proiectul expozițional valorifică patrimoniul arhivei fotografice a Muzeului Municipiului București, multe dintre piesele colecției foto fiind aduse pentru prima oară în fața publicului. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 25 septembrie – 7 decembrie
* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea compozitorului Bartók Béla (26 sep.), „Maratonul Bartók” – ora 16:00, la sediul din Str. Gina Patrichi nr. 8
* Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și Centrul de cursuri pentru părinți „Parentime” organizează, în perioada 25 septembrie – 4 octombrie, cea de-a III-a ediție a „Bucharest Science Festival”. Timp de 10 zile, o multitudine de expoziții, conferințe și dezbateri, experimente și demonstrații, proiecții de documentare vor deschide vizitatorilor noi perspective asupra cunoașterii umane. Din programul zilei:
- La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, are loc Salonul Național de Modelism Militar, în cadrul căruia vor fi prezentate machete de avioane, feroviare, de nave spațiale, blindate, vehicule, nave, figurine, diorame de război sau medievale și chiar scene de fantezie
- Vernisajele expoziției de fotografie „Fata A/FataB”, precum și a expozițiilor „Energie pentru o lume durabilă” și „Radiografia unei Lumi Dispărute” – la AFI Palace Cotroceni
- La Muzeul Național de Istorie a României, are loc expoziția de fotografie „Fenomene climatice extreme în istoria Romaniei” și „Noaptea Cercetătorilor”
- Conferinţa „Mais où sont les neiges d’antan ? Histoire de l’hiver dans l’art et la culture européenne” – la Muzeul Naţional de Artă al României
* De la ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, are loc lansarea cărții „Cine mi-a ucis fiul?”, de Ștefan Frumușanu. La evenimentul moderat de Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, sunt invitați, alături de autor, Ana Blandiana, Tatiana Niculescu Bran și Laurențiu Mihu.
* De la ora 19:00, jazz-ul ocupă sala ICR din Aleea Alexandru nr. 38, unde Sorin Zlat Trio va marca, printr-un concert, apariția unui nou album al formației – „Endurance” (A&A Records, 2015). În cadrul evenimentului, organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Fundaţia Muzza, va avea loc, de asemenea, lansarea volumelor „Teme de jazz – compozitori români” (Editura Grafoart) și „Jazz cocktail” (Editura Tracus Arte) ale muzicologului Alexandru Şipa
* Asociaţia Română de Artă Contemporană (A.R.A.C.) organizează, începând cu ora 17:30, o întâlnire de tip open-studio cu artistul Kazimieras Sližys, care se va continua, de la ora 19:30, cu deschiderea expoziţiei sale, desen academic – Str. Plantelor nr. 58. Expoziţia este rezultatul colaborării dintre Kazimieras Sližys şi Anca Verona Mihuleţ şi este deschisă între 26 septembrie – 15 noiembrie
* Trupa de dans irlandez, Irish Way prezintă spectacolul „Saint Patrick and Friends” – ora 19:30, la Sala Dalles
* De la ora 20:00, în sala Grand Colosseum a Palatului Bragadiru (Calea Rahovei nr. 147-153), are loc concertul extraordinar care lansează în premieră în România primul album semnat de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica pentru casa Universal Music România: “A journey into classical”
* Prima ediţie a Festivalului Teen-Fest va fi organizat de Teatrul Excelsior în perioada 25 septembrie – 2 octombrie. Spectacolele de teatru şi evenimentele adiacente se vor desfăşura la Teatrul Excelsior – Sala Mare şi Sala Studio, la Teatrul Bulandra – Sala „Toma Caragiu”, la Un Teatru, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Bucureşti – Sala Mică şi la Teatrul Foarte Mic
* Debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu, “Autoportretul unei fete cuminți” va avea premiera astăzi în cinematografele din România. Premiere de gală în prezența echipei vor fi programate la Cinema Victoria din Cluj-Napoca (vineri, 25 septembrie), Cinema Arta din Târgu-Mureș (sâmbătă, 26 septembrie), Librăria Habitus din Sibiu (duminică, 27 septembrie) și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe (luni, 28 septembrie)
* Bistriţa: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie, se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, are loc la Sinagoga din localitate, începând cu ora 19:00
* Craiova: “Maria Tănase Simfonic” este un nou concept al Filarmonicii „Oltenia”, prin care se doreşte îmbinarea folclorului muzical de calitate cu muzica simfonică specifică nouă – ora 21:00, la Sala Polivalentă. Vor susţine concert Loredana Groza şi Alexander Bălănescu împreună cu cvartetul său Bălănescu Quartet
* Sibiu: Vernisajul expoziţiei „Relaţii româno-franceze în Primul Război Mondial (1914-1918)”, rod al colaborării dintre Muzeul Naţional Brukenthal, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – ora 13:00, la Palatul Brukenthal, Sala de Expoziţii Temporare. Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 septembrie – 25 octombrie
* Budapesta: Ziua Europeană a Limbilor (26 sep.) va fi sărbătorită de Institutul Cultural Român Budapesta, parte a Clusterului EUNIC Ungaria, alături de alte institute culturale ale ţărilor membre EUNIC, ambasade acreditate la Budapesta, precum şi ONG-uri partenere ale Clusterului, reprezentând peste 20 de instituţii. Institutul Cultural Român Budapesta va participa la acest eveniment cu un stand unde se vor desfăşura activităţi de iniţiere în limba română, şi conversaţii cu vorbitori nativi
* Spania: Insitutul Cultural Român de la Madrid organizează, în zilele de 25 și 26 septembrie, o serie de activități culturale menite să celebreze limba și cultura română cu ocazia Zilei Europene a Limbilor. Anamaria Iuga, etnolog la Muzeul Țăranului Român, va conduce ateliere de creație de „zgardane maramureșene”, la sfârșitul cărora participanții vor pleca cu podoaba făcută de ei înșiși. De asemenea, vor putea descoperi motivele tradiționale de pe portul și podoabele maramureșene prin intermediul unei expoziții de fotografie documentară realizată de Anamaria Iuga în satele Surdești și Dragomirești
* SUA: Filmul “Comoara”, de Corneliu Porumboiu, va fi proiectat în selecţia New York Film Festival, care se desfăşoară între 25 septembrie şi 11 octombrie, în metropola americană
* SUA: Cântăreaţa de muzică uşoară, Angela Similea susţine un spectacol pentru diaspora din SUA, alături de prietenul şi colaboratorul ei, compozitorul şi interpretul Ovidiu Komornyik, de la ora locală 20:00, la Lassiter Concert Hall, la invitaţia unei fundaţii a românilor stabiliţi peste Ocean
Aniversări şi comemorări:
– 1881: S-a născut poetul Panait Cerna (m. 1913)
– 1900: S-a născut (la Grenoble, Franţa) Henri Jacquier, lingvist şi istoric literar de origine franceză, stabilit în România imediat după terminarea studiilor superioare (1923); erudit de formaţie enciclopedică, s-a dedicat mai ales problemelor de limbă, estetică şi istorie literară, aducând contribuţii valoroase în domeniul lingvisticii generale, stilisticii, literaturii comparate şi teoriei traducerii (m. 1980, la Cluj-Napoca) – 115 ani
– 1913: S-a născut Maria Tănase, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de muzică populară românească (m. 1963)
– 1913: S-a născut pianista Maria Fotino (m. 1996). NOTĂ: Unele surse (http://www.cimec.ro/Muzica/Cronici/DCFotea112.htm) dau ca an al naşterii 1912
– 1914: S-a născut Marcel Marcian (pseudonimul lui Moritz Marcus), prozator şi eseist; fratele scriitorului Marius Mircu şi al matematicianului Solomon Marcus (m. 2007)
– 1920: S-a născut Dimitrie Vatamaniuc, critic şi istoric literar, eminescolog; membru de onoare al Academiei Române din 2001- 95 de ani
– 1930: S-a născut Pop Simion, scriitor, jurnalist (reporter la Redacţia Culturală a Radiodifuziunii Române între anii 1955 şi 1958) şi diplomat (ambasador al României în Ungaria în perioada 1990-1992) (m. 2008) – 85 de ani
– 1936: S-a născut interpreta de muzică de muzică populară şi romanţe Ileana Sărăroiu (m. 1979)
– 1938: S-a născut Nicolae Mărgineanu, regizor de film, scenarist şi producător de film
– 1943: A murit Octav Botez, istoric şi critic literar; colaborator constant al revistei ieşene „Viaţa Românească”, din cercul căreia a făcut parte (n. 1884)
– 1944: S-a născut Dorin Liviu Zaharia, cântăreţ, compozitor şi textier; pornind de la numele de scenă al cântăreţului american de rock and roll Chubby Checker, Zaharia era poreclit de colegi şi cunoscuţi Chubby Zaharia (scris câteodată şi Ciabi) (m. 1987)
– 1948: S-a născut Vasile Şirli, compozitor de muzică de teatru şi film şi producător de spectacole muzicale; stabilit (din 1986) la Paris; de la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea este director muzical la Disneyland Paris
– 1983: A murit Ion Th. Ilea, poet şi prozator (n. 1908)
– 2003: A murit pictoriţa Lidia Nancuischi (n. 1918)
– 2007: A murit cântăreaţa de muzică populară Elena Roizen (n. 1945)
– 2008: A murit compozitorul Horaţiu Rădulescu (n. 1942)
– 1599: S-a născut sculptorul şi arhitectul italian Francesco Borromini; iniţial asistent al lui Bernini, Borromini a devenit unul dintre cei mai originali sculptori ai barocului (m. 1667)
– 1613: S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare clasică; i se atribuie realizarea, în colaborare cu arhitectul François d’Orbay, a Colonadei Luvrului (m. 1688)
– 1729: S-a născut Christian Gottlob Heyne, savant german, istoric, filolog și arheolog (m. 1812)
– 1849: A murit Johann Strauss-tatăl, compozitor, violonist şi dirijor austriac; faimos pentru valsurile sale (n. 1804)
– 1897: S-a născut scriitorul american William Faulkner, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul al XX-lea; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949 (m. 1962)
– 1881: S-a născut Lu Xun sau Lu Hsün, scriitor, critic şi teoretician literar, personalitate proeminentă a literaturii chineze a secolului al XX-lea (m. 1936)
– 1906: S-a născut compozitorul, pianistul și profesorul rus Dmitri Şostakovici (m. 1975)
– 1908: S-a născut Eugen Suchoň, unul dintre cei mai importanţi compozitori slovaci ai secolului al XX-lea (m. 1993)
– 1920: S-a născut actorul, scenaristul şi regizorul rus de film Serghei Bondarciuk (m. 1994) – 95 de ani
– 1927: S-a născut Sir Colin Davis, dirijor englez (m. 2013)
– 1944: S-a născut actorul şi producătorul american de film Michael Douglas (pe numele său adevărat Michael Danielovitch). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca dată a naşterii 22.IX.1944
– 1952: S-a născut actorul, regizorul, producătorul, scenaristul american de film Christopher Reeve (a dat viaţă personajului Superman) (m. 2004)
– 1961: S-a născut Heather Locklear, actriță și model american
– 1968: S-a născut cântăreţul şi actorul american Will Smith
– 1969: S-a născut actriţa britanică de film Catherine Zeta-Jones
– 1970: A murit scriitorul german Erich Maria Remarque; unul dintre cei mai populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea (n. 1898) – 45 de ani
– 1987: A murit actriţa americană de film Mary Astor (n. 1906)
– 1997: A murit compozitorul francez Jean Françaix (n. 1912)
– 2009: A murit pianista spaniolă Alicia de Larrocha, considerată a fi una dintre cele mai mari pianiste din generaţia ei (n. 1923)
– 2012: A murit cântăreţul american Andy Williams (n. 1927)
* * * * *
-1963: S-a născut la Stockholm John Leven, din grupul Europe
-1980: A murit John Bonham, bateristul grupului Led Zeppelin
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Maria Tănase, Măiastra – cum a supranumit-o Tudor Arghezi a fascinat şi va fascina generaţii, prin modul în care a reuşit să se adreseze, prin limbajul folcloric, unei lumi întregi. Venind pe lume ca al treilea copil al grădinarului Ion Cornel Tănase – stabilit din Amaradia Olteană, cu tânăra lui familie, în fundătura ”Livada cu duzi” a mahalalei Cărămidari din București – își petrece copilăria învățând și cântând, cu exemplară pasiune, felurite melodii populare ale timpului. Pe cele mai multe dintre acestea le deprinde fie de la tatăl său, fie de la oamenii care veneau să muncească în grădina acestuia. Cu un stil propriu de interpretare și extraordinara trăire emoțională pe care o transmite prin cântec, Maria Tănase cucerește spontan și definitiv auditoriul încă de la debutul radiofonic din 1937, alături de taraful lui Ion Matache. Ajunsă la o cotă înaltă de popularitate este desemnată să reprezinte folclorul românesc la expozițiile internaționale de la New York (1939) și Istanbul (1943). Datorită prieteniei cu Sandu Eliad, cunoscut animator al vieții artistice românești, Maria Tănase pătrunde în cercurile de intelectuali și creatori, precum și în distribuțiile celor mai cotate ansambluri muzicale ale vremii: Alhambra, Cărăbuș, Gioconda. Personalitate complexă, joacă deopotrivă dramă, comedie, operetă și revistă, apare în câteva filme românești, încurajează și susține tinere talente, culege, dezvăluie și seamănă de-a lungul și de-a latul țării cântecul românesc în toată bogăția melodică și poetică. Cântecele Mariei Tănase nu trebuie doar ascultate, ci gustate şi sorbite ca un vin nobil. (Sursa: www.antenasatelor.ro )
*****
Regăsim amintiri ale artiştilor care au cunoscut-o şi iubit-o pe Ileana Sărăroiu, cea născută în Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa, într-una din ediţiile de colecţie ale Jurnalului Naţional. „Cea mai plăcută amintire legată de Ileana – povesteşte Lucreţia Ciobanu – o am de când am prezentat la Ploieşti spectacolul de varietăţi, „Parisul pe gheaţă”, prin anii ’60 în care apărea şi ea. Din câte îmi amintesc, nu interpreta foarte multe melodii populare, cel puţin la început, era mai mult axată pe muzica de petrecere, lăutărească sau de divertisment. Ileana avea o voce curată, foarte bună, excepţională chiar. Era o fată comunicativă, îi plăcea viaţa de noapte, dar totuşi avea simţul măsurii.” Şi Ion Dolănescu şi-o amintea ca pe o artistă dăruită şi neobosită. „Ileana ştia să cânte pentru fiecare şi e mare lucru să-ţi faci un repertoriu atât de vast. Cânta şi romanţe, cânta orice, în toate limbile pământului. Avea darul de a captiva pe toată lumea. Eu zic că fata asta a avut atâta forţă – era descurcăreaţă din cale afară – încât nu avea nevoie de ajutorul nimănui ca să se lanseze. Era o cântăreaţă completă. După Mia Braia şi Ioana Radu, Ileana Sărăroiu s-a apropiat foarte mult de perfecţiune în interpretarea romanţei. Nimeni nu o poate contesta pentru că are nişte şlagăre nemuritoare.” (Sursa: www.antenasatelor.ro )
*****
Johann Strauss (tatăl) (n. 14 martie 1804, Viena – d. 25 septembrie 1849, Viena; germană: Johann Baptist Strauß, Johann Strauss (Vater); cunoscut şi ca Johann Baptist Strauss, Johann Strauss Sr., Johann Strauss I) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale şi popularizarea acestora alături de Joseph Lanner, aşezând astfel fundaţiile pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală. Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marşul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este probabil Lorelei Rheinklänge, op. 154.
(Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Strauss_(tat%C4%83l) )