Ascultă Radio România Regional Live

Agenda cultural-muzicală a perioadei 2-4 Octombrie 2015

Agenda cultural-muzicală a perioadei 2-4 Octombrie 2015

Publicat de Bogdan Dragomir, 2 octombrie 2015, 09:55 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:40

Agenda cultural-muzicală a perioadei 2-4 Octombrie 2015

2 Octombrie 2015

Arhitectură

* Cluj-Napoca: Speakeri renumiți la nivel internațional și național participă la cea de-a III-a ediţie a Architecture Conference&Expo, una dintre cele mai importante platforme de întâlnire din Transilvania pentru arhitecţi și specialişti din domenii conexe ce va avea loc la Liberty Technology Park – Str. Gării nr. 21. Tematica principală pentru această ediţie este “Prezervarea Patrimoniului Arhitectural, Restaurări şi Reconversii Inovatoare”

Cultură

* La Sala „Gheorghe Focşa“ a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ are loc, azi, vernisajul expoziţiei „Sulina 5 şi invitaţii“.Sunt prezentate lucrări realizate de 12 artişti plastici, cum ar fi Elena Surdu Stănescu, Dorin Colţofeanu, Aurel Bulacu, Rodica Toth Poiată, Cora Giodic etc. „A doua ediţie a expoziţiei, realizată în tabăra de documentare şi creaţie de la Sulina, îşi propune să capteze atenţia privitorului şi să îl transpună într-o zonă specială, plină de farmec şi mister, de lumină, de culoare, de imagini, de diversitate umană. Fiecare expozant exprimă în lucrările realizate, prin mijloacele artistice de care dispune – pictură, grafică, sculptură, tapiserie –, imagini filtrate de mintea şi sufletul lui“, spun organizatorii.(eazi.ro)

* Fast, eleganță și mai cu seama multă trăire joi seara la Palatul Brâncovenesc Mogoșoaia, la gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, o inițiativă a Fundației Alexandrion ajunsă acum la cea de a doua ediție. Nouă personalități ale lumii culturale, dar nu numai, au primit Premiile Constantin Brâncoveanu în cadrul unei ceremonii care a avut-o amfitrioană pe actrița Maia Morgenstern, un spectacol de gală în care a putut fi ascultată vocea de aur a Casandrei Maria Hauși și formația de muzică veche Anton Pann.(Cotidianul.ro)

* „Biblia pierdută”, romanul lui Igor Bergler şi una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2015, va putea fi cumpărată începând cu 1 octombrie, în librăriile din toată ţara. După ce Dan Brown ne-a încântat cu poveştile înţesate de intrigi, un român îi calcă pe urme cu volumul Biblia pierdută, cea mai bună carte despre conspiraţii din ultimii ani.Cabale vechi de secole, coduri atent ascunse în plină vedere, secrete aduse la lumină care pot schimba totul şi o lume în care propaganda nu mai este o exclusivitate a războiului, ci s-a insinuat subtil în viaţa fiecărui utilizator permanent conectat şi, paradoxal, din ce în ce mai izolat.(cotidianul.ro)

* Teatrul Naţional pentru Copii va deschide stagiunea cu unul dintre cele mai frumoase basme româneşti, „Tinereţe fără bătrâneţe“ de Petre Ispirescu.Spectacolul va avea loc, duminică, de la ora 11.00, în Sala Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti. „Cu toţii avem nevoie de poveste!“. Este credinţa Magicianului Poveştilor (întruchipat de actorul Marian Râlea), pe care a susţinut-o, cu aplicaţie şi farmec de-a lungul stagiunilor, ajutat fiind şi de publicul său, copii iubitori de basme.(eazi.ro)

* Spectacolul „Însemnările unui nebun”, de Felix Alexa, bazat pe celebra nuvelă a lui N.V. Gogol, cu Marius Manole şi Alexander Bălănescu, deschide stagiunea la ArCuB, cu două reprezentaţii, pe 15 şi 16 octombrie, începând cu ora 20:00. Spectacolul aduce în atenţia spectatorilor un subiect actual al vremurilor noastre, reuşind să marcheze felul în care dezechilibrul şi nesiguranţa reuşesc să pătrundă în vieţile tuturor. Impactul emoţional este puternic, spectacolul punând lumii o oglindă în faţă, cu ajutorul căreia arată felul în care grijile şi neliniştile reuşesc să acapareze mintea.(adevarul.ro)

* De la ora 19:00, Teatrul Mic prezintă premiera oficială a spectacolului “Trei gemeni veneţieni” de Antonio Mattiuzzi Collalto, în regia Nonei Ciobanu

* Cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie ANIM’EST va avea loc în perioada 2 – 11 octombrie, la Cinema Studio, Cinema “Elvira Popescu” şi la Re:Animation Hub (Bd. Carol nr. 53). Festivalul este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional la Cinematografiei, Ministerului Culturii, Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – ARCUB, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Uniunii Cineaştilor din România. Parteneri instituţionali: Ambasada Statelor Unite ale Americii, Institutul Cultural Român, Japan Foundation, Institutul Francez, Ambasada Portugaliei şi Institutul Maghiar

* Festivalul Electronic Beats, eveniment urban inedit, cu două zile de muzică electronică live, va avea loc pe 2 şi 3 octombrie. Pe lângă concertele de muzică electronică şi mixurile susţinute de artiştii români şi internaţionali, care vor avea loc în patru cluburi diferite – Atelierul de Producţie, Guesthouse, Studio Martin şi Club Control -, festivalul include şi o competiţie pentru DJ-ii români, organizată în parteneriat cu Native Instruments

* ALTERNOSFERA, formaţia de rock din Republica Moldova, lansează, la Arenele Romane, cel de-al cincilea album din carieră, “Haosoleum”

* Formaţia de muzică a capella Blue Noise, alături de violoncelistul Răzvan Suma susţin un concert la Sala Radio – ora 19:00

* Braşov: În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail are loc la Sala Patria – ora 19:00

* Medgidia: Consiliul Local Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor Filiala Casa de Cultură a Sindicatelor “Lucian Grigorescu” Medgidia, Societatea Română de Radiodifuziune organizează cea de-a X-a ediţie a Concursul internaţional de interpretare “Dan Spătaru” în perioada 2 – 4 octombrie

* Dresda: Soprana română Angela Gheorghiu va fi distinsă cu European Cultural Award 2015, decernat cu ocazia celebrării a 25 de ani de la unificarea Germaniei. În cadrul evenimentului de gală organizat cu prilejul acordării premiilor, printre câştigătorii care vor urca pe scenă alături de celebra soprană se numără şi tenorul german Jonas Kaufmann şi Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice

* Turcia: Ziua Europeană a Limbilor (26 sep.) este unul din cele mai importante evenimente ale clusterului EUNIC Turcia (reţeaua europeană a institutelor culturale naţionale) care se organizează anual. Ediţia 2015 a Zilei Europene a Limbilor în Republica Turcia se va desfăşura între 2 şi 3 octombrie, prima zi fiind dedicată discuţiilor-panel de traduceri literare din limbile europene în limba turcă. La primul panel, “Limbi neolatine”, din partea României va participa traducătorul Leila Unal. Programul celei de-a doua zile va cuprinde standuri de prezentare ale institutelor culturale şi misiunilor diplomatice participante, spectacole interactive de percuţie, cursuri introductive de limbi străine şi cursuri de dans tradiţional

Aniversări – Comemorări

– 1841: S-a născut Mihail Străjan, estetician şi traducător; remarcabilă contribuţie la dinamizarea vieţii culturale a Craiovei (m. 1918)

– 1847: S-a născut memorialistul Francisc Hossu-Longin; „amintirile” sale reconstituie, fără pretenţii literare, dar cu savoarea autenticităţii, viaţa transilvăneană din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, oferind un interesant material documentar istoric; de profesie jurist, a fost apărător în procesul „memorandiştilor” (m. 1935)

– 1853, 2/14: S-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu; autorul primei operete româneşti „Crai nou” (m. 1883). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 14 octombrie 1853

Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.

 

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița. A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (18811883).

Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele.

Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru. Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.(Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Ciprian_Porumbescu) 

– 1866: S-a născut istoricul Gheorghe Popa-Lisseanu; a înzestrat istoriografia românească cu un adevărat corpus de surse narative – autori clasici şi texte privind epoca migraţiilor şi a începuturilor societăţii medievale în spaţiul carpato-dunărean; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1945)

– 1870: S-a născut Juarez Movilă, compozitor, critic muzical, folclorist şi editor de reviste de muzicologie (m. 1943) – 145 de ani

– 1897: S-a născut actorul ieşean Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (m. 1971)

– 1911: S-a născut Miron Radu Paraschivescu, poet, eseist şi traducător (m. 1971)

– 1914: S-a născut Endre Senkálszky, actor de etnie maghiară de la Teatrul Maghiar din Cluj (m. 2014)  

– 1933: S-a născut actriţa Dana Comnea (m. 2013)

– 1935: S-a născut (la Mana/judeţul Orhei, azi în R. Moldova) Paul Goma, prozator, memorialist şi militant anticomunist; stabilit, din 1977, la Paris – 80 de ani

– 1939: S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru (m. 2004)

  Dan Spătaru

Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin şi la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) şi a bunicilor, agricultori. Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. A jucat la „Progresul”, apoi la „Ştiinţa Bucureşti”. În anul III la „Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport” a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. S-a dedicat şcolii şi muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la „Casa Studenţilor” în anul 1962. A început cu muzică italiană, asta era la modă. Dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie. Tatăl său cânta la vioară. Primele bucăţi muzicale interpretate de Dan Spătaru, au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a compus aproape toate şlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuţa mea”, de Temistocle Popa. A urmat un lung sir de slagare si un succes la public incredibil. „Tarancuta, Tarancuta”, „Nici O Lacrima”, „Nu-ti Sade Bine Cand Plangi”, „Nu M-am Gandit La Despartire”, „In Randul Patru” ori „Drumurile Noastre” sunt cantece pe care multa lume le stie pe de rost. Dan Spătaru a bătut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde: „Prin 1967 am fost la un festival internaţional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute şi 19 secunde!”

 

Moartea lui Dan Spătaru in urma unui atac de cord a adus la înmormântarea lui peste 10000 de oameni. Mulţi vârstnici pentru care Dan Spătaru a însemnat un exemplu de voinţă.

A fost o personalitate a lumii muzicale româneşti, a rezistat timpului, ne-a învăţat să-i acceptăm slăbiciunile şi a reuşit să-şi lase amprenta timbrului său vocal inconfundabil în amintirea fiecăruia dintre noi.

– 1940: S-a născut scriitorul Viorel Ştirbu – 75 de ani

– 1942: S-a născut Romulus Diaconescu, prozator şi teatrolog (m. 2003)

– 1944: A murit (asasinat de nazişti, în lagărul de la Auschwitz) Benjamin Fundoianu (pseudonimul lui Benjamin Wexler), poet, eseist, critic, publicist şi scenarist bilingv, stabilit în Franţa în 1923 (semna Benjamin Fondane); a tradus în limba română din poezia simboliştilor francezi; participant la Rezistenţa franceză, a fost arestat de Gestapo (n. 1898). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 15.XI.1898

– 1946: S-a născut jurnalista Mihaela Cristea, realizatoare de emisiuni culturale la Televiziunea Română timp de peste trei decenii (m. 2005)

– 1950: S-a născut poetul Ion Stanciu (m. 2013) – 65 de ani

– 1956: S-a născut solistul de muzică uşoară Adrian Daminescu

Poza Adrian Daminescu (foto by Bogdan Dragomir)

Poza Adrian Daminescu (foto by Bogdan Dragomir)

Foto Adrian Daminescu (By Bogdan Dragomir)

Foto Adrian Daminescu (By Bogdan Dragomir)

 

 

 

 

 

Adrian Daminescu

În 1970 se înscrie la Liceul de muzică din Timişoara, doi ani mai târziu debutează în grupul Promuzica alături de Ilie Stepan, Perin Boyan, Erly Krauser şi alţii. În 1974 pleacă din Promuzica şi înfiinţează alături de Octavian Peagu un grup de folk progresiv, Helicoidal. În timpul studenţiei la Conservator pune bazele grupului Basorelief împreună cu Adrian şi Mircea Romcescu, iar în 1980 înfiinţează grupul rock Blitz. În 1983 grupul se destramă si Adrian devine solistul trupei Columna până în 1990. Pleacă la Londra în 14 februarie 1990, unde participă în Anglia la emisiuni ce aveau ca tematică evenimentele desfăşurate în ţară, şi afectat de ce se întâmpla compune piesa România.

Adrian Daminescu este un artist interpret, compozitor şi actor român de mare valoare, a cântat în duet cu alte nume sonore ale muzicii usoare româneşti, numele său aşezându-se lângă alte personalităţi ale artei româneşti. A compus piese folk, de muzică uşoară, rock şi a jucat chiar şi teatru. În prezent, lucrează cu copii şi tineri în calitate de profesor de canto şi este un model artistic demn de urmat pentru tânăra generaţie de artişti muzicieni! (http://biografii.famouswhy.ro/adrian_daminescu/)

– 1980: A murit actorul Nucu Păunescu (n. 1912) – 35 de ani

– 2002: A murit compozitorul, profesorul și muzicologul român de etnie maghiară Tiberiu Olah (Oláh Tibor) (n. 1928)

– „Ziua Mondială a Zâmbetului” este aniversată în prima zi de vineri a lunii octombrie. Ziua a fost iniţiată de către americanul Harvey Ball, creatorul imaginii „feţei zâmbitoare” în 1963. Preocupat de supra-comercializarea simbolului său şi modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piaţă, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului. Marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Smiley din Worcester, ea a continuat să fie aniversată şi în anii următori devenind cunoscută în întreaga lume. Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată după decesul acestuia în 2001, a devenit sponsorul oficial al „Zilei Mondiale a Zâmbetului”. În calendarul anual există şi o zi dedicată râsului, celebrată în prima duminică a lunii mai

– 1879: S-a născut poetul american Stevens Wallace (m. 1955)  

– 1885: S-a născut Sigismund Zaleschi, cântăreţ polonez, mulţi ani solist şi regizor al Operei Române din Bucureşti (m. 1945) – 130 de ani

– 1890: S-a născut actorul american de comedie Groucho Marx (numele real: Julius Henry Marx); membru (alături de fraţii săi – Chico, Harpo şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup „Marx Brothers”, reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1977) – 125 de ani

– 1895: S-a născut actorul şi producătorul de film american Bud (William Alexander) Abbott; împreună cu Lou Costello (1906-1959) au format un faimos cuplu de comedie care i-a consacrat; cei doi au avut şi propriul lor spectacol la radio, „The Abbott and Costello Show” (1941-1949), şi, din 1952, la televiziune (m. 1974) – 125 de ani. NOTĂ: Unele surse (https://www.princeton.edu/~achaney/tmve/wiki100k/docs/Bud_Abbott.html) dau ca an al naşterii 1897

– 1904: S-a născut scriitorul englez Graham Greene (m. 1991)  

– 1920: A murit Max Bruch, compozitor şi dirijor german (n. 1838) – 95 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.bbc.co.uk/music/artists/e3d5cfcd-e42b-411d-add2-716a5029f59b) menţionează ca dată a naşterii 20 octombrie 1920

– 1944: S-a născut dirijorul, organistul şi clavecinistul Ton Koopman  

– 1945: S-a născut cantautorul american Don McLean, cunoscut mai ales pentru albumul său din 1971 „American Pie” – 70 de ani

– 1948: S-a născut creatoarea americană de modă Donna Karan, considerată unul dintre designerii clasici din SUA

– 1951: S-a născut Sting (născut Gordon Matthew Sumner), compozitor, cântăreţ şi basist rock britanic

Gordon Matthew Thomas Sumner, (n. 2 octombrie 1951), cunoscut sub numele de scenă ca Sting, este un muzician englez din Wallsend, Newcastle-upon-Tyne. Înaintea carierei remarcabile de artist solo, a fost liderul vocal, principal compozitor și basist al trupei rock The Police din anii 1970–1980. Ca muzician solo și ca membru al trupei The Police, Sting a vândut peste 105 milioane de înregistrări, și a fost distins cu șaisprezece premii Grammy. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sting)

 

– 1962: S-a născut cântăreţul britanic James Hunter

– 1962: S-a născut actorul american Jeff Bennett

– 1968: A murit Marcel Duchamp, pictor şi desenator francez; rol important în mişcarea dadaistă şi cea suprarealistă (n. 1887)

– 1969: A murit scriitoarea australiană Katharine Susannah Prichard (n. 1883)  

– 1974: A murit Vasili Şukşin, regizor, actor, scenarist şi poet ucrainean (n. 1929)  

– 1985: A murit actorul american de film Rock Hudson (n. 1925) – 30 de ani

 *        *        *        *        *

-1960: Se naste în Los Angeles interpretul Robbie Nevil.

-1971: S-a născut în Norwalk, Connecticut , interpreta americană Tiffany ( Tiffany Renee Darwish) (1987 US No.1 & 1988 UK No.1 single ‘I Think We’re Alone Now’).

-1973: S-a născut Lene G Nystrom, Aqua, (1997 UK No.1 single ‘Barbie Girl’).

3 Octombrie 2015

Cultură

* “Duelul Viorilor” (22 sep. – 4 oct.), turneu naţional ajuns la cea de-a V-a ediţie, adduce pe scena Sălii Radio, începând cu ora 19:00, o nouă confruntare muzicală între violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, şi celebrele lor viori de colecţie – Stradivarius şi Guarneri. Un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători : Radio România Cultural şi TVR 2

* Are loc premiera spectacolului „Raţa sălbatică” de Henrik Ibsen, în regia lui Peter Kerek – ora 19:00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei (Bd. Schitu Măgureanu nr.1)

* Grand Cinema & More dă startul unei noi stagiuni culturale (11 spectacole ale Metropolitan Opera, între 3 oct. 2015 – 30 apr.2016) cu „Il Trovatore”, având-o în prim plan pe Anna Netrebko în rolul Leonorei – la Cinematograful din Băneasa Shopping City

* Cea de a XI-a ediţie a Festivalului internaţional de teatru pentru copii “100, 1.000,1.000.000 de poveşti”, care se va desfăşura în perioada 3 – 10 octombrie, propune spectacole dintre cele mai diverse – teatru dramatic, musical, teatru-dans sau circ, dar şi ateliere pentru copii – la Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Teatrul de Comedie, Creart şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc astăzi, la Teatrul Excelsior, şi va fi marcată de o premieră eveniment a Teatrului Ion Creangă – “Spaima zmeilor” -, un musical românesc original

* Gigi Căciuleanu Romania Dance Company prezintă din nou la cererea publicului „UN MINUT DE DANS sau UF!!!” – ora 20:00, la Teatrul Mic (3 și 4 oct.). Primele reprezentanții au avut loc la începutul lunii septembrie, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu

* Iaşi: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din Iași, organizează vernisarea expoziției „Ion Creangă și lumea personajelor sale” (3-15 oct.) – ora 10:00, la Muzeul „Ion Creangă” din municipiu. Evenimentul se înscrie în cadrul programului Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), Iași -2015. La manifestările organizate la Iaşi participă scriitorul Nichita Danilov, director-adjunct al ICR Chișinău

* Sibiu: Se desfăşoară Sibiu Guitar Meeting – ora 11:00, în Piaţa Mică din municipiu. Au loc activităţi de promovare a muzicii şi în special a chitarei. Sunt amenajate mai multe standuri cu chitări electrice Fender şi seturi de tobe pe care oricine le poate încerca sau testa. Au loc inclusiv proiecţii de filme documentare dedicate chitarei. Nu vor lipsi activităţile creative şi artistice pentru copii, în cadrul Atelierelor „Born to Play”. Concertul lecţie este programat să aibă loc în spaţiul din faţa Casei Artelor, cu începere de la ora 18:00

* Sinaia: Are loc recitalul „Amadeus” – o incursiune în creaţia compozitorului austriac, în cadrul ediției a V – a a Stagiunii “Sunetul muzicii”, eveniment organizat de ExcesMusic, Muzeul Naţional Peleş, Asociaţia Pro Valores şi Radio România Cultural – ora 16:00, în sala de muzică a Castelului Peleş

* Timişoara: Alexandru Andrieș susţine un concert, acompaniat de Ioana Mîntulescu, Sorin Romanescu și Berti Barbera, cu ocazia celui mai recent turneu al său, intitulat „Muzică de divorț” – ora 19:00, la Filarmonica Banatul Timişoara

* Timişoara: În perioada 3-31 octombrie va avea loc prima ediție Art Encounters, intitulat “Aparență și Esență”. Curatori: Rainald Schumacher și Nathalie Hoyos, Berlin. Timp de o lună, orașul Timișoara se va transforma într-o veritabilă galerie de artă contemporană unde peste 100 de artiști își vor expune lucrările în 17 locații diferite, cum ar fi Muzeul de Artă, Memorialul Revoluției, Sinagoga din Cetate, Halele Timco, sau Cazarma U, unde 12 galerii de artă contemporană vor prezenta mici expoziții. Evenimentul, la care ICR este partener, e conceput ca un dialog între arta contemporană românească și contextul internațional actual, dialog facilitat de un număr de artiști români ale căror lucrări sunt recunoscute atât în România, cât și în străinătate

* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena participă de la ora 18:00, la evenimentul anual Noaptea lungă a muzeelor. La sediul institutului vor putea fi vizionate cele două expoziţii prezentate în cadrul Vienna Design Week, Plug to Nature şi DeltaCraft şi alte două manifestări: proiecţia filmului documentar INSIGHT. An eye on Bucharest’s art galleries şi proiectul expoziţional dedicat copiilor, Es war einmal… Rotkäppchen (A fost odată… Scufiţa Roşie). Evenimentul este organizat în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS)

* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena organizează la Viena, de la ora 19:30, în Sala Albastră a Off-Theater (Kirchengasse 41, 1070 Viena) şi pe 5 octombrie, la Graz – ora 18:30, în MUMTH – Haus für Musik und Musiktheater al Universităţii de Artă, două concerte aniversare dedicate compozitorului Ulpiu Vlad, vicepreşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, la împlinirea vârstei de 70 ani. Recitalurile vor fi susţinute de ansamblul austriac Platypus: Marianna Oczkowska (vioară), Myriam García Fidalgo (violoncel) şi Jaime Wolfson (pian). Invitaţii Institutului Cultural Român la concertele de la Viena şi Graz sunt profesorul Ulpiu Vlad şi Irina Hasnaş, compozitor, muzicolog şi jurnalist

* SUA: Jurnalistul Radu Moraru își întâlnește prietenii și telespectatorii români din Chicago la deschiderea oficială a noului Centru Multimedia și de Conferințe al organizatiei Romanian-American Network din Niles – ora 19:00

*Germania: Muzeul Linden din Stuttgart va expune o valoroasă colecţie de păpuşi din Asia, precum şi de adaptări europene, în expoziţia “Lumea Teatrului de Umbre”. Printre exponate se vor număra marionete pentru teatrul de umbre din Egipt şi Turcia. Expoziţia este organizată în colaborare cu Centrul Internaţional al Teatrului de Umbre şi Festivalul Internaţional al Teatrului de Umbre de la Schwaebisch Gmuend din Germania (3 oct. 2015 – 10 apr. 2016)

Aniversări şi Comemorări

– 1801: A murit poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (n. 1725)

– 1829: S-a născut George Creţianu, poet şi publicist (a colaborat la principalele publicaţii paşoptiste şi postpaşoptiste); militant pentru Unirea Principatelor (de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza); membru de onoare al Academiei Române din 1882 (m. 1887)  

– 1838, 3/15: Apare (până la 25.IX.1839), la Craiova, primul periodic din Oltenia, săptămânalul „Mozaicul”, sub conducerea lui Constantin Lecca

– 1839: S-a născut Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, muzicolog (primul culegător al bocetului popular), violonist, animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1923)  

– 1863: S-a născut Constantin N. Hurmuzaki, entomolog, filosof şi jurist, membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1937)

– 1923: S-a născut Francisc Baranyai, pictor român de etnie maghiară (m. 2013)

– 1932: S-a născut Mircea Drăgan, regizor de film şi scenarist

– 1933: S-a născut muzicologul şi compozitorul Dinu Ciocan

– 1937: S-a născut compozitorul şi profesorul român de etnie maghiară Csiky Boldizsár

– 1941: S-a născut Titus Munteanu, realizator de emisiuni de televiziune (m. 2013)

– 1957: S-a născut (în Republica Moldova) actorul Constantin Chiriac

– 1959: S-a născut Silvia Dumitrescu, interpretă de muzică pop 

 

Silvia Dumitrescu (n. 3 octombrie 1959, București) este o interpretă de muzică pop din România. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă din București, la clasa regretatei Mihaela Runceanu, și s-a lansat la Festivalul Național de muzică ușoară Mamaia ’85 unde a obținut Premiul I la secțiunea „Interpretare”. S-a impus in muzica românească cu piesele scrise de Adrian Enescu, Doru Căplescu, Marius Țeicu, Florin Ochescu, Virgil Popescu, Dani Constantin, Catalin Târcolea, George Grigoriu, Dumitru Lupu, Gheorghe E. Marian, s.a. Piese precum „Nu-mi pare rău” (1985, Marius Țeicu), „Cred în tine” (1989, Adrian Enescu), „Noi am ales” (1988, Adrian Enescu), „Miracol infinit”(1989, Doru Căplescu) , „Dansul” (1989, Doru Căplescu), „Lumea mea” (1995, Florin Ochescu) sunt doar câteva dintre succesele care au făcut-o un nume de referință în muzica pop românească. În 1995 a obținut la Festivalul Internațional Cerbul de aur, Premiul I la Secțiunea „Videoclip” și Premiul III la Secțiunea „Discografie”. Începând cu anul 2004, în urma absolvirii unui an de studiu la secțiunea „Jazz” din cadrul Conservatorului Ciprian Porumbescu din București, la clasa profesorului Mircea Tiberian, Silvia Dumitrescu se dedică acestui gen muzical. Împreună cu soțul său, muzicianul Florin Ochescu, a abordat și genul blues, alăturându-se trupei acestuia, cu care susține în mod frecvent concerte.

 

– 1982: A murit Tudor Ciortea, compozitor şi muzicolog (n. 1903). NOTĂ: Unele surse (http://www.bjbv.ro/calendar/locale/locale2013.php, http://433.ro/tudor-ciortea/, http://oxfordindex.oup.com/view/10.1093/gmo/9781561592630.article.05801) dau ca dată a morţii 13 octombrie 1982  

– 1987: A murit pictorul, sculptorul şi poetul Ioan (sau Ion) Mirea, stabilit la Paris din anul 1965 (n. 1912). NOTĂ: Unele surse (http://artindex.ro/2012/05/16/mirea-ion-2/) dau ca dată a morţii 30 octombrie 1987

– 2003: A murit scriitoarea Profira Sadoveanu; fiica scriitorului Mihail Sadoveanu (n. 1906)

– 2006: A murit actorul Sandu Sticlaru (n. 1923)

– 2008: A murit compozitorul şi muzicologul George Draga (n. 1935)

– 2008: A murit (la Mannheim, Germania) Aurel Stroe, compozitor, profesor, muzician, autor, publicist şi muzicolog (n. 1932)

– 2012: A murit Constantin Ţoiu, prozator, eseist, publicist şi traducător (n. 1923). NOTĂ: Site-ul www.jurnalul.ro/cultura dă moartea la 4 octombrie 2012

– 1713: S-a născut Antoine Dauvergne, compozitor şi violonist francez (m. 1797)

– 1814, 3/15: S-a născut poetul rus Mihail Lermontov (m. 1841, într-un duel)

– 1828: S-a născut Woldemar Bargiel, compozitor german (m. 1897)

– 1848: S-a născut pictorul francez Henry Lerolle (m. 1929)

– 1853: A murit George Onslow, compozitor francez (n. 1784)

– 1858: S-a născut actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (m. 1924)

– 1867: S-a născut Pierre Bonnard, pictor, ilustrator de carte și litograf francez (m. 1947)

– 1888: S-a născut actorul american Wade Boteler (m. 1943)

– 1889: S-a născut Carl von Ossietzky, jurnalist şi pacifist german, laureat al Premiulul Nobel pentru Pace în anul 1935 (m. 1938)

– 1896: A murit William Morris, desenator, decorator, scriitor şi critic de artă englez (n. 1834)  

– 1897: S-a născut scriitorul francez Louis Aragon (pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux) (m. 1982)

– 1897, 3/15: S-a născut scriitorul rus Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg); a scris romane satirice în colaborare cu Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) (m. 1937). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 15 octombrie 1897

– 1898: S-a născut regizorul şi scenaristul american Leo McCarey (m. 1969)

– 1900: S-a născut scriitorul american Thomas (Clayton) Wolfe (m. 1938) – 115 ani

– 1908: S-a născut compozitorul american Johnny Burke (m. 1964)

– 1919: S-a născut actorul francez Jean Lefebvre (m. 2004)

– 1923: S-a născut compozitorul polonez Stanisław Skrowaczewski

– 1925: S-a născut Gore Vidal, prozator, dramaturg, eseist şi scenarist american (m. 2012) – 90 de ani

– 1928: S-a născut dansatorul şi coregraful danez Erik Bruhn (m. 1986)

– 1931: A murit Carl August Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez, considerat cel mai important compozitor al ţării (n. 1865)  

– 1938: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Eddie Cochran (m. 1960)

– 1938: S-a născut cântareaţa croată Tereza Kesovija

– 1941: S-a născut bas-baritonul italian Ruggero Raimondi  

– 1945: S-a născut violonistul şi dirijorul francez Jean-Jacques Kantorow – 70 de ani

– 1953: A murit Sir Arnold Bax, compozitor şi poet englez (n. 1883)

– 1958: S-a născut dansatorul canadian Louise Lecavalier

– 1967: A murit Sir Harold Malcolm Sargent, dirijor englez (n. 1895)

– 1969: S-a născut cântăreaţa americană Gwen Stefani, fosta vocalistă a trupei „No Doubt”

– 1993: A murit Katerina Gogou, actriţă şi poetă greacă (n. 1940)

– 1998: A murit actorul britanic Roddy McDowall (n. 1928)

– 2002: A murit profesorul american Raymond T. McNally, cel mai mare specialist mondial în existenţa vampirilor în folclor, autorul celui mai cunoscut studiu despre Dracula (n. 1931)

– 2003: A murit William Steig, scriitor, scenarist, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de desene animate din America, creatorul, printre altele, al personajului Shrek („New York Times Magazine” îl numea pe Steig „regele desenelor animate”) (n. 1907)

– 2003: A murit actriţa americană Florence Stanley (n. 1924)

– 2004: A murit actriţa americană Janet Leigh („Psycho”, „Scaramouche”) (n. 1927)

– 2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului Les Frères Jacques (n. 1914)

*        *        *        *        *

-1938: S-a născut interpretul american Eddie Cochran, (1958 US No. 8 single ‘Summertime Blues’, 1960 UK No.1 single ‘Three Steps To Heaven’). A murit în accident de automobil la 21 de ani la 17 aprilie 1960 .

-1941: Se naste in Carolina de Sud , interpretul de rock Chubby Checker, pe numele sau real Ernest Evans. Piesa sa „The Twist” a ajuns pe primul loc atât în clasamentul american, cât ]i în cel britanic. De fapt single-ul a fost singurul sãu number one american, dar a ajuns în fruntea topului de douã ori. Prima datã în anul 1960, iar a doua oarã în 1962.

-1945: S-a nãscut Antonio Martinez, component al formaţiei spaniole Los Bravos. (1966 UK No.2 & US No.4 single ‘Black Is Black’). Primul grup rock spaniol care a avut single în topurile UK & US

-1949: Se naste la San Francisco, Lindsey Adams Buckingham, chitara si voce in grupul Fleetwood Mac din 1974.

-1950: S-a nãscut Ronnie Laws, saxofonist în grupul Earth, Wind And Fire. (1975 US No.1 single ‘Shining Star’, 1979 UK No.4 single ‘After The Love Has Gone’).

-1954: S-a nãscut chitaristul Stevie Ray Vaughn. A încetat din viaţã în urma unui accident aviatic pe data de 27 august 1990.

-1959: S-a nascut interpreta Silvia Dumitrescu .

-1962: Se naste Tommy Lee, toboşarul grupului Motley Crue. (1988 UK No.23 single ‘You’re All I Need’ & 1989 US No.1 & UK No.4 album ‘Dr Feelgood’).

-1967: A murit interpretul şi compozitorul Woody Guthrie, care a avut o influenţă majoră asupra lui Bob Dylan şi în general asupra muzicii americane folk. Filmul ‘Bound For Glory’ din anii ”70 este inspirat din viaţa sa.

-1969: Se naste Gwen Stefani, membra a grupului No Doubt.

-1971: S-a nãscut Kevin Richardson, component al formaţiei Backstreet Boys. Trupa a revenit în atenţia publicului în anul 2005 cu un nou album, numit „Never Gone”, dupã o pauzã de cinci ani. (1997 US No.2 single ‘Quit playing Games With My Heart‘, 1999 UK No.1 single ‘I Want It That Way’).

-1978: S-a nãscut Jake Shears, pe numele sãu real Jason Sellards. El este solist al trupei Scissor Sisters.

-1979: Se naste Mihai Razvan Sturzu din grupul HI-Q

-1983: S-a nascut Vanessa din grupul De Luxe, pe numele real Inyan Emem Alina.

-1984: S-a nãscut Ashlee Simpson, sora mai micã a Jessicãi Simpson. În anul 2004 a ajuns pe primul loc în clasamentul american cu albumul „Autobiography”.

 

4 Octombrie 2015

Ministere

* Cluj – Napoca: Are loc deschiderea festivă a celei de-a doua ediţii a Festivalului Naţional de Literatură „FestLIT Cluj 2015” – ora 10:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în Sala Tonitza. În continuarea evenimentului se vor desfăşura, „Rondul de gală al scriitorilor invitaţi” şi vernisajul expoziţiei „Irina Petraş: Locuiri provizorii”. Participă dr. Ioan Vulpescu, ministrul culturii

Cultură

* În perioada 22 septembrie – 4 octombrie se desfăşoară cea de-a V-a ediţie a turneului „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media. Coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Astăzi, recitalul susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail are loc la Teatrelli, Str. Alexandru Lahovari, nr. 7 – ora 19:00

* În cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, prof. dr. Monica Pop prezintă conferinţa cu tema „Mirajul Luminii” ora 11:00, la TNB, Sala Atelier

* În cadrul proiectului „Laboratorul de noapte” are loc spectacolul „Arlechino moare?”, de Nikolai Evreinov – ora 20:00, la Teatrul L.S. Bulandra, Sala Liviu Ciulei (Laborator)

* Jud. Iaşi: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din Iași, organizează vernisarea expoziției „Vasile Alecsandri, poet și diplomat al Unirii Principatelor Române” – ora 13:00, la Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mircești. Evenimentul, dedicat comemorării a 125 de ani de la moartea lui Vasile Alecsandri, se înscrie în cadrul programului Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT)2015

* Trupa americană Pink Martini revine pe scena Sălii Palatului, pentru un nou concert, de data aceasta alături de solista China Forbes, eveniment organizat de Events – ora 20:00

* Anglia: Cel de-al nouălea sezon consecutiv, 2015/2016, al „Seriei Concertelor Enescu”, programul permanent al ICR Londra de promovare a operei enesciene, se redeschide cu concertul susţinut de Schubert Ensemble – ora 19:00. Începând cu acest sezon, recitalurile „Seriei Concertelor Enescu” vor fi reluate şi la St James’s Church, Piccadilly, cunoscut spaţiu muzical din centrul Londrei

* Irlanda: „Autoportretul unei fete cuminţi”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ana Lungu a fost inclus şi în selecţia festivalului Indie Cork Film Festival din Irlanda (4 – 11 oct.)

* Ungaria: Institutul Cultural Român Budapesta sprijină participarea Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, la cea de-a opta ediţie a Festivalului „La obârşii, la izvor”, ce are loc la Centrul Cultural Românesc din incinta Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula. Evenimentul este organizat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, în parteneriat cu consiliile judeţene din România

S-a întâmplat într-o zi de 4 octombrie

* Acum 86 de ani, într-o zi de 4 octombrie 1929, sub directoratul lui Liviu Rebreanu, s-a inaugurat Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră” de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty  

* În urmă cu 52 de ani, la 4 octombrie 1963 a fost înfiinţat muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale; etnograful Cornel Irimie a creat un muzeu al tehnicii populare pentru care a primit, în 1962, aprobare de la Academia Română şi apoi, în 1963, pe o tematică gândită la nivel naţional împreună cu etnografi din Sibiu şi din ţară, a inaugurat muzeul din Dumbrava Sibiului. Tematica propusă de Cornel Irimie a pornit de la faptul că la vremea respectivă s-au făcut o serie de cercetări în România şi s-au găsit foarte multe instalaţii de tehnică populară, care funcţionau încă foarte bine. Existau mii de mori hidraulice, pive, dârste, vâltori, mori de vânt, mori acţionate de forţa cailor, râşniţe manuale şi tot felul de instalaţii provenite din epoca preindustrială. În prezent muzeul se întinde pe o suprafaţă de 131 de hectare

Aniversări şi Comemorări

– 1848, 4/16: Apare săptămânal (până în septembrie 1850), la Cernăuţi, cu text româno-german, „Bucovina”, gazetă românească pentru politică, religie şi literatură, sub conducerea fraţilor Hurmuzachi (Gheorghe, Alexandru şi Eudoxiu); este primul periodic al românilor bucovineni, tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale

– 1859: S-a născut compozitorul George Cosmovici (m. 1927, la Paris)

– 1904: A murit Ioniţă Scipione Bădescu, publicist şi poet; membru al „Junimii”; prieten cu Mihai Eminescu (n. 1847)  

– 1929: Sub directoratul lui Liviu Rebreanu, se inaugurează Studioul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu piesa „Muşcata din fereastră” de Victor Ion Popa, prezentată în premieră, în regia lui Paul Gusty  

– 1933: S-a născut Florea Firan, profesor universitar, critic şi istoric literar, publicist şi editor; directorul revistei şi editurii „Scrisul Românesc” din Craiova

– 1933: S-a născut George Astaloş, poet, dramaturg şi prozator, stabilit la Paris, din 1971 (m. 2014)

– 1934: S-a născut actorul Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu), unul dintre cei mai asidui colaboratori ai emisiunilor teatrale radiofonice; poet, prozator, publicist, profesor universitar

– 1936: S-a născut sculptoriţa Ioana Kassargian (m. 1985)  

– 1937: S-a născut Ioanid Romanescu (pseudonim al lui Valentin Tudose), poet şi traducător (m. 1996)

– 1940: A murit (persecutat de legionari, s-a sinucis) Petre Andrei, sociolog, filosof şi om politic ţărănist; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1891) – 75 de ani

– 1941: S-a născut pictorul Silviu Oravitzan Creţu; la baza concepţiei sale picturale stă viziunea crucii; fondator al galeriei „Pro Arte” din Lugoj şi al unei galerii de artă la New York

– 1943: S-a născut Florian Pittiş („Moţu”), actor, regizor, cântăreţ (la începutul anilor ’70 ai secolului XX a făcut parte dintr-un renumit trio, alături de Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru; în 1992 a fondat formaţia „Pasărea Colibri”, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici) şi realizator de emisiuni de radio (din decembrie 1998 a fost director al postului Radio România Tineret al SRR, transformat ulterior în Radio3net, post public de radio care emite doar pe Internet) (m. 2007)

PITTIS (www.romaniacultural.ro)

PITTIS (www.romaniacultural.ro)

Florian Pittiș (n. 4 octombrie 1943, București – d. 5 august 2007, București) a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori de teatru, dar și regizor, traducător, interpret de muzică folk ori realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cântecele Andei Călugăreanu, pentru Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și alții. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus și a regizat piese de teatru. În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio alături de Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, în regia TV a lui Alexandru Bocăneț, iar mai târziu a activat cu același succes în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici, formația Pasărea Colibri, cu care concertează până în 2001 și împreună cu care înregistrează patru albume.

Semnează cronică muzicală în diverse publicații, iar în 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, ce emite exclusiv pe Internet. A adus o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show.

Florian Pittiș a tradus in limba română cântecele lui Bob Dylan: A Hard Rain’s A-Gonna Fall (Va veni iar o ploaie grea), Death is Not the End (Sfârșitul nu-i aici), Don’t Think Twice, It’s All Right (Nu-i nimic, asta e! ), Mr. Tambourine Man, Rainy Day Women (Toți suntem puțin luați…), She Belongs to Me (Alo! Ea-i a mea), Silvio (Oameni buni).

Florian Pittiș se stinge din viață la 5 august 2007 și este înmormântat cu onoruri masonice.

– 1943: S-a născut cantautorul Marian Nistor, unul dintre fondatorii, solistul şi liderul trupei Savoy  

– 1944: S-a născut Ion Vartic, eseist, teatrolog, critic şi istoric literar  

– 1957: S-a născut actriţa Valeria Sitaru

– 1963: A fost înfiinţat muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale; etnograful Cornel Irimie a creat un muzeu al tehnicii populare pentru care a primit, în 1962, aprobare de la Academia Română şi apoi, în 1963, pe o tematică gândită la nivel naţional împreună cu etnografi din Sibiu şi din ţară, a inaugurat muzeul din Dumbrava Sibiului. Tematica propusă de Cornel Irimie a pornit de la faptul că la vremea respectivă s-au făcut o serie de cercetări în România şi s-au găsit foarte multe instalaţii de tehnică populară, care funcţionau încă foarte bine. Existau mii de mori hidraulice, pive, dârste, vâltori, mori de vânt, mori acţionate de forţa cailor, râşniţe manuale şi tot felul de instalaţii provenite din epoca preindustrială. În prezent muzeul se întinde pe o suprafaţă de 131 de hectare

– 1978: S-a născut Marius Manole, actor de teatru

– 1981: A murit Franz Xaver Dressler, organist, dirijor, compozitor şi profesor român de origine cehă (n. 1898)  

– 1515: S-a născut pictorul şi graficianul renascentist german Lucas Cranach „cel Tânăr” (m. 1586) – 500 de ani

– 1669: A murit pictorul şi gravorul olandez Rembrandt (Harmenszoon Van Rijn) (n. 1606)  

– 1720: S-a născut Giovanni Battista (Giambattista) Piranesi, gravor şi arhitect veneţian (m. 1778) – 295 de ani

– 1814: S-a născut pictorul şi gravorul francez Jean-François Millet (m. 1875)

– 1874: S-a născut Gavriil Kazarov (Catzarow), istoric şi arheolog bulgar; considerat drept cel mai bun cunoscător al vieţii tracilor; membru corespondent străin al Academiei Române din 1936 (m. 1958)    

– 1895: S-a născut actorul şi regizorul de film american Buster Keaton (m. 1966) – 120 de ani

– 1904: A murit sculptorul francez Frédéric Auguste Bartholdi; a realizat „statuia Libertăţii”, oferită în dar de statul francez Statelor Unite ale Americii, cu ocazia aniversării, în 1876, a 100 de ani de la declararea independenţei SUA (n. 1834)  

– 1905: S-a născut compozitorul belgian René Defossez (m. 1988) – 110 ani  

– 1923: S-a născut Charlton Heston (John Charlton Carter), actor american de film, regizor şi scenarist (m. 2008). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1924

– 1928: S-a născut scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler, autorul unor volume de analiză politico-socială şi economică globală, cunoscute în întreaga lume („Şocul viitorului”/1970, „Al treilea val”/1970, „Puterea în mişcare”/1990). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 3 octombrie 1928

– 1931: S-a născut Richard Rorty, filosof american (m. 2007)

– 1936: A murit Wilhelm Meyer-Lübke, lingvist german de origine elveţiană; specialist în romanistică; în 1904 a pus bazele şi a condus Institutul de Filologie Română de pe lângă Universitatea din Viena; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1861)  

– 1946: S-a născut actriţa americană de film Susan Sarandon  

– 1949: S-a născut actorul american Armand Assante  

– 1949: A murit compozitorul austriac Edmund Eysler (n. 1874)  

– 1956: S-a născut actorul austriac Christoph Waltz

– 1959: S-a născut instrumentistul britanic Chris Lowe, membru fondator al trupei de synthpop „Pet Shop Boys”  

– 1962: S-a născut dirijorul francez Marc Minkowski

– 1962: S-a născut cântăreţul american de origine cubaneză Jon Secada

– 1970: A murit Janis Joplin, cântăreaţă, compozitoare şi textieră, legendă a muzicii rock americane, unul dintre cele trei superstaruri ale generaţiei „Flower Power”, alături de Jimi Hendrix şi Jim Morrison (n. 1943) – 45 de ani

– 1999: A murit pictorul francez Bernard Buffet (n. 1928)  

– 2002: A murit regizorul belgian de film André Delvaux (n. 1926)

– 2010: A murit comicul britanic Norman Wisdom; devenit celebru pentru comediile din perioada 1953-1966 (n. 1915) – 5 ani

*        *        *        *        *

-1942: S-a nãscut solista şi compozitoarea americanã Helen Reddy, cunoscutã pentru piesa „Angie Baby„, care în anul 1975 a ajuns pe primul loc în clasamentul american şi pe locul cinci în topul britanic. Iniţial Cher a refuzat aceastã piesã.

-1944: S-a nãscut Patti LaBelle. În anul 1975 a ajuns în fruntea clasamentului american cu piesa „Lady Marmalade„, iar în 1986 a repetat performanţa cu piesa „On My Own„, interpretatã alãturi de Michael McDonald.

-1947: S-a nãscut Jim Fielder, bassist în grupul Blood Sweat & Tears. (1969 US No.2 single ‘Spinning Wheel’, 1969 US No.12 & UK No.35 single ‘You’ve Made Me So  Very Happy’).

-1959: S-a nãscut Chris Lowe, instrumentist la clape în grupul Pet Shop Boys. (1986 UK & US No.1 single ‘West End Girls’, plus three other UK No.1 singles and over 20 other UK Top 40 singles).

-1961: S-a născut la Havana Jon Secada. La virsta de 8 ani a emigrat cu parintii sai, Jose si Victoria, in Miami locuind intr-un apartament modest la Hialcah. A facut parte din trupa de „backing vocals” a Gloriei Estefan. (1992 UK No. 5 single ‘Just Another Day’).

Jon Secada (născut Juan Francisco Secada Martínez, 04 octombrie 1961) este un cubanez american cântăreț și compozitor. Secada s-a născut în Havana, Cuba, și a crescut în Hialeah, Florida. He has won two Grammy Awards and sold 20 million albums since his English-language debut album in 1992. His music fuses funk , soul , pop and Latin percussion. El a câștigat două premii Grammy și a vândut 20 de milioane de albume în limba engleză de la albumul de debut din 1992. Muzica sa se înscrie în stilurile funk, soul, pop si percutie latină. Secada also has worked as a songwriter for Gloria Estefan , Jennifer Lopez , Ricky Martin , Mandy Moore and other performers. Secada, de asemenea, a lucrat în calitate de compozitor pentru Gloria Estefan, Jennifer Lopez, Ricky Martin, Mandy Moore și alți interpreți.

Secada a emigrat împreună cu părinții săi în Statele Unite ale Americii, la varsta de 12 ani, după ce trăiseră în prealabil în Spania. while he attended school, his family managed a coffee shop. Secada also became interested in rhythm and blues and pop music performed by Barry Manilow , Marvin Gaye , Billy Joel , Elton John , and Stevie Wonder .Secada, de asemenea, a fost influenţat de rhythm and blues și muzica pop interpretată de Barry Manilow, Marvin Gaye, Billy Joel, Elton John, și Stevie Wonder.

Secada graduated from South Florida’s Hialeah High School in 1979 and then enrolled at Miami Dade Community College, then transferring to the University of Miami . Secada a absolvit South Florida Hialeah High School în 1979 și apoi s-a inscris la Miami Dade Community College, absolvind apoi Universitatea din Miami. During college, he became an accomplished jazz musician and was inducted into the Iron Arrow Honor Society . În timpul colegiului, el a devenit interpret de jazz și a fost introdus în Fier Arrow Onoare Society. He completed a Bachelor’s degree in Music and then earned a Master’s degree in Jazz Vocal Performance. El şi-a completat studiile cu diploma de licență în muzică și apoi a obținut diploma de master în Jazz Vocal Performance.

-1970: Inceteaza din viata , in hotelul Landmark din Santa Monica, California, in urma unei supradoze de heroina, Janis Joplin.(1971 US No.1 single ‘Me And Bobby McGee’, 1971 US No.1 album ‘Pearl’).

-1984: Se naste Lena din grupul T.A.T.U. ( Katina Sergeevna)

 

Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)

 

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști