Marcel Iancu – un artist dornic să provoace schimbarea
Publicat de Mihaela Costache, 23 octombrie 2015, 08:00
Radio România Regional vă prezintă proiectul Eu Aleg Romania, 100 de români pentru istoria lumii. O sută de personalităţi din cultură sau ştiinţă care au marcat dezvoltarea lumii şi au îmbogăţit cunoaşterea universală.
Omul zilei de astăzi este Marcel Iancu, pictor, arhitect şi eseist originar din România, stabilit ulterior în Israel.
Încă din anii liceului, Marcel Iancu participă împreună cu Tristan Tzara şi Ion Vinea la realizarea revistei “Simbol” în anul 1912. Cinci ani mai târziu era absolvent al Academiei de Arhitectură din Zurich, oraş în care, împreună cu Tristan Tzara, pusese la cale dadaismul la celebrul Cabaret “Voltaire”. Făcuse măşti, afişe, ilustraţii şi eseuri despre avangardă. Fusese un june artist european dornic să vadă sensul artei schimbat şi să fie el cel care să provoace schimbarea. Anterior luase la Bucureşti lecţii de desen cu pictorul Iosif Iser şi aici i-a folosit mult experienţa de grafician căpătată la revista “Simbol”.
În 1919 era deja la Basel şi fonda grupul “Artiştii radicali”, împreună cu Hans Arp şi Alberto Giacometti, respingând individualismul în artă si optând pentru misiunea socială a acesteia. În 1920-1922, participă direct la facerea modernitatii, la Paris, însă nu a fost de acord să anexeze dadaismul la suprarealism.
Mai multe informaţii pe site-ul EU aleg România.