Ascultă Radio România Regional Live

Agenda cultural-muzicală a zilei 2 Noiembrie 2015

Agenda cultural-muzicală a zilei 2 Noiembrie 2015

Publicat de Bogdan Dragomir, 2 noiembrie 2015, 11:05 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:24

Agenda cultural-muzicală a zilei 2 Noiembrie 2015

Organizaţii

* Biblioteca Naţională a României și Fundaţia Progress inaugurează „Cuibul Democrației” – o agora comunitară, amenajată în incinta Bibliotecii Naționale a României de către bucureștenii care au lucrat ca voluntari în proiectul „Al treilea spațiu al cetățeniei active” – ora 18:00

Învăţământ, Cercetare

* Între 2 şi 8 noiembrie, în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Arad, va avea loc ediția de toamnă a ”Săptămânii PSI”, eveniment organizat de Editura Trei şi Librăriile Cărtureşti, la care participă specialişti în psihologie şi psihoterapie, profesori şi practicieni experimentaţi. Ediţia din această toamnă a ”Săptămânii PSI” a rezervat o zi specială pentru psihologia în şcoală, oferind educatorilor instrumente utile pentru activităţile cu elevii vulnerabili

Cultură

* Cu prilejul deschiderii evenimentului ”Zilele Culturii Ruse”, aflată la a V-a ediție are loc conferinţa de presă, la care vor participa artiştii de la teatrul rus “Casa Centrală a Actorului”, aflată la Moscova, pe Str. Arbat – ora 16:00, la Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură la Bucureşti, Bd. Lascăr Catargiu nr. 50. Moto-ul Centrului este ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”

* Editura „Tracus Arte” şi Institutul Cultural Român în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Braşov, organizează lansarea volumului „Dincolo de Calea Victoriei”, autor George Bogdan, apărut în 2015 – ora 15:00, la Institutul Cultural Român, Sala de Festivităţi

* Turneul „Vioara lui George Enescu la sate”, un proiect al Centrului Cultural Media Radio România, cu violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail care susţin concerte în perioada 22 octombrie – 3 noiembrie. Astăzi concertul are loc de la ora 19:00, la Sala Teatrelli. Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional

* De la ora 14:00, are loc deschiderea Săptămânii culturale poloneze (2 – 6 nov.) la Sediul Central al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, prin vernisarea expoziţiei „Spiritul ilustraţiei poloneze”, prezent prin cele 36 lucrări realizate ilustratori polonezi, inspirate din basme şi poveşti pentru copii, creaţii din anii ’50 şi ’60. De la ora 18:30, în sala Auditorium de la Sediul Central incursiunea în cultura poloneză continuă prin recitalul de pian Nicoleta Luca cu tema „Chopin şi contemporanii lui”. După concert urmează proiecţia de film „Jucării” (ora 20:00), prin care vom retrăi povestea jucăriilor prin amintirile copiilor de acum 30-40 de ani până în anii 80

* Muzeul Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Translucid şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, propune locuitorilor cartierului Berceni redescoperirea valorilor de patrimoniu ale zonei şi valorificarea poveştilor personale în cartier, prin proiectul “Istorii din cartier”. Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 2 – 15 noiembrie, în Sun Plaza Shopping Center şi ulterior va fi itinerată la Muzeul Municipiului Bucureşti. Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este susţinut de Sun Plaza Shopping Center. Proiectul îşi propune să ducă iniţiativele culturale dincolo de spaţiul central al oraşului, stimulând locuitorii unei zone să se implice în acţiuni educative derulate în propriul cartier

* La Elite Art Gallery are loc deschiderea expoziţiei personale a lui Corneliu Vasilescu, intitulată sugestiv „Drama romanticului” care va fi marcată de compoziţia muzicală a interpretului Aurelian Octav Popă, solist instrumentist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, ce va acompania liric, în cadrul unei proiecţii, lucrările artistului – ora 18:00, Strada Academiei nr.15, sector 1. Expoziția va fi deschisă în perioada 3 noiembrie – 23 noiembrie

* În perioada 2 – 5 noiembrie, are loc ediția a VII-a a evenimentului „Drammaturgia Italiana a Bucarest” – ora 19:00, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin şi Teatrul Odeon, Sala Studio

* La Cinemateca Union (Str. Ion Câmpineanu nr. 21) are loc vizionarea de presă a filmului “Acasă la tata”. La conferința de presă vor participa actorii: Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu și regizorul Andrei Cohn

* Editura Humanitas şi Filarmonica „George Enescu” organizează de la ora 18:30, la Ateneul Român, conferinţa „Alain Finkielkraut în dialog cu Horia-Roman Patapievici”, cu tema „Ce se întâmplă cu Europa?”, în cadrul Galei Humanitas 25 de ani şi al Conferinţelor Ateneului Român. Seara se încheie cu o sesiune de autografe şi cu o recepţie găzduite în foaierul Ateneului Român

* Craiova: Sub egida Consiliului Local, a Primăriei Municipiului Craiova și a Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană – 2021, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în perioada 2 – 8 noiembrie, „Săptămâna TRADEM”, în cadrul căreia va avea loc şi ediţia a XXXVII-a a Concursului Naţional de Poezie „TRADEM”

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea organizează conferința de presă pentru a va prezenta concertul susținut de Camerata Michael Haydn- concert-maestru: Nagy Kálmán- ora 11:30, la sediul instituției, Str. Moscovei, nr. 5

S-a întâmplat într-o zi de 2 noiembrie:

* Acum exact 95 de ani, la sediul Conservatorului bucureştean, s-a materializat iniţiativa creării unui organism profesional care să apere şi să garanteze priorităţile fundamentale ale creatorilor de muzică – Societatea Compozitorilor Români. Cu aceeaşi ocazie a fost ales primul Comitet de conducere şi a fost adoptat Programul asociaţiei, care prevedea „să ajute dezvoltarea producţiunii muzicale româneşti”, să promoveze tiparul şi execuţia lucrărilor, să apere drepturile de autor ale membrilor ei şi în final „să se ocupe de orice chestiune care ar atinge muzica sau muzicanţii români”. Primul preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români a fost George Enescu. A urmat, în anii stalinismului, Matei Socor, funcţia supremă fiind re-denumită secretar, iar Societatea Compozitorilor a devenit Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Ulterior a preluat conducerea Ion Dumitrescu, înlocuit de Petre Brîncuşi şi apoi de Nicolae Călinoiu. Primul preşedinte de după 1990 a fost Pascal Bentoiu (1990-1992), urmat de Adrian Iorgulescu (1992-1994, 1994-1998, 1998-2002, 2002-2005) şi de Octavian Lazăr Cosma (2005-2006, 2006-2010). Din aprilie 2010 preşedinte a redevenit Adrian Iorgulescu  

* Postul Radio Iaşi a emis pentru prima oară acum 74 de ani, sub numele de “Radio Moldova”. Radio Iaşi este unul dintre cele mai cunoscute posturi regionale din sistemul radioului public românesc şi se adresează locuitorilor din judeţele: Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea, din Republica Moldova şi Ucraina. Postul „Radio Moldova” de la Iaşi, denumit „Radio Moldoviţa” în 1944, a fost singurul post teritorial care a funcţionat în timpul regimului antonescian, funcţionând ca principal post de propagandă românească şi anti-propagandă sovietică. Din anul 1984 şi până la căderea regimului comunist (22 decembrie 1989), postului de radio i-a fost anulat dreptul de a emite

Aniversări – Comemorări

– 1816: A murit Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător şi poet; reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene; l-a ajutat pe Samuel Micu la elaborarea lucrării „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, prima gramatică tipărită a limbii române; a militat pentru înlocuirea în scrierile laice a literelor chirilice cu cele latine şi pentru învăţământul în limba română (n. 1754)  

– 1854: A murit Anton Pann, poet, compozitor şi culegător de folclor (n.~1796, la Sliven/Bulgaria)

 

Anton Pann (nascut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) a fost un poet, compozitor de muzica religioasa, profesor de muzica religioasa, folclorist, literat, publicist, compozitor al muzicii imnului național al Romaniei.

Poetul si muzicianul acesta, de formatie populara si bisericeasca, a avut-o viata destul de agitata. Nascut in afara granitelor tarii, apoi colindind prin multe orase, Rimnicu-Vilcea, Brasov, Bucuresti, psaltul prieten cu N. Filimon a fost, la nivelul sau modest, un raspinditor de cultura. Prin tipografia sa au trecut atit opere de ale sale, cit si antologii pe gustul marelui public de atunci, de poezie minora sau de folclor orasenesc, apoi opere sau fragmente mult raspindite in sud-estul european. O neobisnuita mixtura de folclor romanesc citadin si folclor balcanic si oriental ni se infatiseaza in toata opera editata de acest vesel si talentat tircovnic, care a devenit el insusi un personaj legendar al mahalalei bucurestene, un fel de Nastratin Hogea, celebru mai cu seama prin Proverburi sau Povestea vorbei din 1847.

A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” in poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie și romanizare va fi numit Anton Pann.

Anton Pann s-a nascut in Bulgaria, la Silven, un targ insemnat așezat la poalele versantului sudic al munților Balcani, pe malul stang al raului Tundza, laN-NE de Stara-Zagora .

Dupa parerea criticului literar Mircea Scarlat, cu Anton Pann se incheie „un mod secular de a intelege poezia”, caci acest „colportor de exceptie () sintetizeaza, intr-un fel, intreaga poezie scrisa pana la el”, Este „sincron cu gustul marelui public.” in acelasi timp este si un precursor, el deschizand in literatura noastra filonul balcanic-oriental, dezvoltat mai tarziu de creatori de exceptie ca Ion Luca Caragiale, Mateiu I. Caragiale, Ion Barbu, Leonid Dimov. (http://www.poeziile.com/autori/Anton-Pann/biografie.php) Foto: (Wikipedia.org)

– 1869, 2/14: S-a născut Iulia Hasdeu, poetă română de limbă franceză; fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; a publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (m. 1888). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 14 noiembrie 1869

– 1873: S-a născut sculptorul Dimitrie Paciurea (m. 1932)  

– 1908: S-a născut pictorul Dimitrie Berea; a expus în cele mai mari galerii ale lumii, alături de Matisse, Picasso, Bonnard şi alţii; a fost pictorul român cu una dintre cele mai ridicate cote de licitaţie pentru lucrările realizate; a fost un răsfăţat al vedetelor de la Hollywood şi pictorul lor oficial, a fost căutat de capetele încoronate ale lumii, de oamenii politici, de scriitorii de succes şi de alte oficialităţi, pentru a le realiza portretul, şapte mari tablouri ale pictorului, decorând în prezent Consulatul Regatului Unit al Marii Britanii din New York (m. 1975, la Paris)

– 1912: S-a născut lingvistul Gheorghe Ivănescu; specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1987)  

– 1913: S-a născut Ion Şerfezi, dirijor şi profesor (m. 1992)  

– 1916: S-a născut prozatorul Laurenţiu Fulga (pseudonimul lui Laurenţiu Ionescu) (m. 1984)

– 1918: A murit Nicolae I. Apostolescu, critic şi istoric literar, comparatist (este iniţiatorul metodei comparatiste de tip pozitivist în cercetarea literară românească) (n. 1876)  

– 1926: S-a născut pictorul Ştefan Sevastre. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1929

– 1928: S-a născut Liviu Ionescu, compozitor şi dirijor (m. 2000)  

– 1933: S-a născut Ferenc Fábián, actor şi regizor la Teatrul Maghiar din Timişoara; roluri importante în cinematografia ungară (m. 1979)

– 1946: A murit compozitorul Francisc Hubic (n. 1883)  

– 1955: S-a născut Răzvan Ionescu, actor, teatrolog, teolog, scriitor şi profesor – 60 de ani

– 1964: S-a născut chitaristul Valter Popa, membru al formaţiei „Iris”  

– 1976: A murit Szilágyi Domokos, poet şi eseist maghiar din România (n. 1938)  

– 1998: A murit istoricul Ştefan Pascu; bogată şi variată activitate în domeniul istoriei medievale şi moderne a României; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1914)  

– 2005: A murit Lena (Elena) Constante, artistă plastică (artă decorativă şi ilustraţie de carte) şi scriitoare (memorialistică de detenţie); arestată în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, în „lotul Pătrăşcanu” (împreună cu Lucreţiu şi Elena Pătrăşcanu, cu soţul său, folcloristul Harry Brauner, cu filosoful Bellu Zilber ş.a.) (n. 1909) – 10 ani

– 1699: S-a născut Jean Baptiste Siméon Chardin, pictor francez, considerat unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea (m. 1779)

– 1739: S-a născut Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (m. 1799)    

– 1880: S-a născut istoricul american Thad Weed Riker; s-a aplecat asupra istoriei moderne a României: bun cunoscător al perioadei de dinaintea unirii Principatelor Române, precum şi al domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru corespondent străin al Academiei Române din 1933 (m. 1952) – 135 de ani

– 1892: S-a născut Paul Abraham (Pál Ábrahám), compozitor german de origine ungară (m. 1960)  

– 1906: S-a născut regizorul italian de film Luchino Visconti; s-a afirmat ca un deschizător de drumuri în neorealismul italian; a regizat cu succes şi spectacole de operă (m. 1976)  

– 1911: S-a născut poetul grec Odysseas Elytis; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1979; Elytis a fost şi un talentat pictor, el realizând numeroase ilustraţii, în colaje, pentru lumea sa poetică (m. 1996)  

– 1913: S-a născut actorul american de film Burt Lancaster (m. 1994)  

– 1917: S-a născut actriţa americano-canadiană Ann Rutherford (m. 2012)  

– 1944: S-a născut Patrice Chéreau, actor de film, scenarist, regizor şi producător francez (m. 2013)  

– 1940: S-a născut scenaristul, scriitorul şi jurnalistul italian Vincenzo Cerami, cunoscut la nivel internaţional ca autor al scenariului filmului „Viaţa este frumoasă” de Roberto Benigni (m. 2013) – 75 de ani

– 1946: S-a născut dirijorul şi compozitorul italian Giuseppe Sinopoli (m. 2001)  

– 1950: A murit George Bernard Shaw, dramaturg şi critic literar irlandez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1925 (n. 1856) – 65 de ani

– 1960: A murit Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist şi compozitor american de origine greacă (n. 1896) – 55 de ani

– 1966: A murit Peter Debye, fizician şi chimist olandez stabilit în SUA; contribuţii în fizica cristalelor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1936 (n. 1884)  

– 1975: A murit Pier Paolo Pasolini, regizor, scenarist, scriitor, ziarist, teoretician şi critic de film italian (n. 1922) – 40 de ani

– 1992: A murit Hal Roach, producător, regizor şi scenarist american de film; realizatorul celebrului cuplu „Stan şi Bran” (Stan Laurel şi Oliver Hardy) (n. 1892)  

– 2004: A murit, asasinat, Theo van Gogh, cineast şi scriitor olandez, realizatorul mai multor pelicule controversate (documentarul ”0605”) (n. 1957)

– 2007: A murit coregraful rus Igor Moiseev, fondatorul companiei de balet care îi poartă numele (n. 1906)

– 2009: A murit actorul spaniol José López Vázquez, considerat un simbol al cinematografiei iberice (n. 1922)  

– 2014: A murit clarinetistul britanic Acker Bilk (numele întreg: Bernard Stanley Bilk), lider al trupei de jazz Paramount (n. 1929) – 1 an

*****

02-11-1944   S-a născut in Anglia, Keith Emerson, clape in grupul Emerson, Lake & Palmer. Cel mai bun album al grupului, ajuns nr. 4 si vandut in peste 1 milion de copii a fost Welcome Back, My Friends, to the Show That Never Ends; Landies and GentlemenEmerson, Lake and Palmer , triplu album live .

02-11-1955   S-a născut Charles D. Lewis

02-11-1956       S-a n[scut Chris Fairbrass, guitar, Right Said Fred, (1991 US No.1 & UK No.2 single Im Too Sexy, 1993 UK No.1 album ‘Up’).

02-11-1961       S-a născut Kathryn Dawn Lang, (kd Lang), singer, songwriter, (1993 UK No.15 single ‘Constant Craving’).

02-11-1963   S-a născut la Londra Fred Fairbrass, membru al grupului Right Said Fred

02-11-1964   S-a n[scut Valter Popa de la Iris

02-11-1966   S-a născut la Plattling, Niederbayern, interpeta Nikki

02-11-1966       Încetează din viata marele interpret de blues Mississippi John Hurt.

02-11-1975      S-a născut El Negro ( Bogdan Marius Negroiu )

02-11-1979   S-a născut Nelly, (Cornell Haynes Jr), 2000 US No.1 album ‘Country Grammar, ‘ 2002 US & UK No.1 single ‘Dilemma‘.

Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)

 

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști