Informația validă și de actualitate este cea care poate oferi premisele unei reușite
Publicat de Andrei Cretoiu, 17 mai 2016, 10:30
Formularea este valabilă pentru orice domeniu și în acest sens subscriem și pe cel al fondurilor europene. De multe ori, multitudinea datelor legate de banii europeni, de liniile de finanțare comunitare tinde să facă dificilă punerea în practică a unei idei, a unui proiect.
De aceea, fiecare instituție, entitate care este implicată în procesul absorbției fondurilor europene inițiază acțiuni, evenimente prin care clarificările să ajungă la cei interesați. Este și ceea ce propune în această perioadă Agenția pentru dezvoltare regională Nord Est cu sediul la Piatra Neamț și care acoperă prin activitățile șase județe: Neamț, Suceava, Botoșani, Bacău Iași și Vaslui.
Domnule director Vasile Asandei, mai – luna Caravanei județene pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Ce înseamnă aceasta?
Aceasta înseamnă că ne deplasăm în fiecare județ pentru a prezenta prioritățile de intervenție care au fost lansate în cadrul POR 2014-2020. Practic, această caravană continuă astăzi la Iași, urmând ca pe date de 18 mai să fie la Bacău, pe 19 mai la Botoșani, apoi, săptămâna viitoare, la Suceava și Vaslui.
În aceste caravane sunt prezentate prioritățile de intervenție care au fost deja lansate, au ghidurile valabile, definitive. Încep să se depună proiecte pentru primele priorități, respectiv prioritatea 3.1 Eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale și prioritatea 6.1 Axele de transport. Proiectele au putut fi depuse începând de ieri, pentru celelalte priorități, respectiv 7.1 Infrastructura de turism, 5.1 Patrimoniu cultural și 5.2 Crearea de spații verzi – regenerare urbană, proiectele vor putea fi depuse de săptămâna viitoare.
Cu aceste caravane încercăm să lămurim potențialii beneficiari de cerințele ghidurilor, să explicăm ce documente trebuie depuse, ce lucruri trebuie să aibă în vedere în realizarea unei cereri de finanțare și, așa cum am spus și cu altă ocazie, îi invităm pe toți cei interesați la aceste discuții întrucât o bună pregătire a proiectelor asigură o bună parte din succes.
Ce înseamnă fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 rezervate regiunii de dezvoltare Nord Est?
Avem alocată o sumă de un miliard și aproape 50 de milioane de euro, o sumă cu aproape 40% mai mare față de perioada 2007 -2013. Sunt în acest program 12 axe prioritare, dintre care 10 sunt adresate potențialilor beneficiari; una este pentru asistență tehnică în care este eligibil doar organismul intermediar și una se referă la cadastru. Este o paletă destul de largă de proiecte care ar putea fi depuse și o sumă mare de bani pe care ar trebui să o regăsim în proiecte care să răspundă nevoilor noastre până în anul 2023.