Sântion de toamnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 august 2016, 06:10

În această săptămână sunt de respectat două zile de sărbătoare.

          Ziua de 29 august este zi de mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Calendarul popular românesc consemnează denumirea de Sântion de Toamnă.

Sântion aminteşte de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a supus sacrificiului suprem, tăierea capului. Credinţele populare respectă această simbolistică, având două componente: rotundul capului şi curgerea sângelui datorită tăierii. De aceea în această zi nu se mănâncă fructe rotunde sau asemănătoare cu un cap: mere, pere, pepeni roşii. Nu se bea vin roşu. Nu se mănâncă din strachină, pentru că e rotundă, nu se foloseşte cuţitul, pentru că doar cu el s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Nici fructele roşii nu se mănâncă în ziua de Sântion de Toamnă. Şi mai ales nu se mănâncă varză. În satul care mai păstrează tradiţia şi credinţa se ştie şi de Sfântul Ioan taie capul pe varză. Legendele povestesc despre tânărul frumos care a fost pedepsit, pentru că a refuzat avansurile soţiei lui Irod şi din răzbunare a fost învinuit că a furat o bijuterie. După întemniţare i s-a tăiat capul. Astfel se explică şi sintagma populară „tăierea capului pe varză”, adică tăierea capului cum se toacă varza.

Tot în această zi de sărbătoare nu este îngăduit să se mănânce de pe tavă, iar împărţania (cum se spune în Oltenia) cu pere şi castraveţi nu se aşază pe tavă sau farfurie: capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost purtat pe o tavă, în faţa unei asistenţe numeroase de către o dansatoare, iar farfuria reprezintă rotundul capului.

Şi tot în ideea de respectare a rotundului, în această zi nu se fac hore.

A doua componentă a denominării sărbătorii Sântion de Toamnă aminteşte de venirea toamnei. Este ziua care marca altădată coborârea vacilor de pe păşunile montane.

În Oltenia este însă cunoscută şi azi o semnificaţie anume a sărbătorii: se crede că în această zi, şi numai în această zi, femeia este egală cu bărbatul. Doar o zi, care, de obicei, trece repede!

Ziua de 1 septembrie aminteşte de statornicie.

În tradiţia populară se spune că bărbatul este stâlpul casei, iar femeia cheia casei. Când casa nu are sprijin, se poate duce de râpă, dacă femeia nu preia sarcinile bărbatului. De-i văduvă, toţi o vor lăuda că „ţine casa”, de are bărbatul călător în pierzanie, toată lumea o va căina.

Şi în credinţa populară pământul este susţinut de către Simion Stâlpnicul, bărbatul. El este cel ce ţine în mâinile sale cerul şi pământul pentru a nu se prăbuşi.

Legendele hagiografice îl înfăţişează pe Sfântul Simion trăitor într-un stâlp, adică o construcţie înaltă ca un turn şi stând într-un picior, tot un simbol al stâlpului.

Simbolistica stâlpului este multiplă: este element de legătură între cer şi pământ, este susţinător al cerului pentru a nu se prăvăli peste oameni, este puterea de a sta drept (vertical) prin sacrificiu, aşa cum Sfântul Simion a stat ani mulţi în stâlp şi a murit cu ochii-n soare, firesc, neavând nimic altceva deasupra capului. În lumea cu dor stâlpul poate fi înţeles ca element de concreteţe şi ca o metaforă. În lumea fără dor stâlpul „de la cap” este semn al trecerii „punţii”, e doar concreteţe. Ideea însă este comună. E semn înalt, e un axis mundi necesar, indispensabil perioadelor de trecere.

Stabilitatea este „o caznă”, un demers, un proces greu de împlinit.

De aceea ziua de 1 septembrie, a Sfântului Simion Stâlpnicul este respectată, pentru a avea oamenii stabilitate pe picioare (concret, „să nu le-nţepenească picioarele”), pentru a preîntâmpina cutremurele (care destabilizează echilibrul fizic şi emoţional).

Ziua se ţine: „ca să nu se dărâme casele de pe temelie”, cu dublu sens, cel cu trimitere la concret şi cel cu trimitere la stabilitatea afectivă a climatului familial.

Aceasta este şi o grijă, dar cap fără griji doar la dovleac întâlneşti.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin