Ziua Crucii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 septembrie 2016, 07:20 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:29

Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se fac pregătiri din care nu lipsesc simbolul Crucii şi povestea despre descoperirea Crucii, pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Crucea este liant între Lumea de Aici şi cea de Dincolo, este liantul mântuirii individuale şi colective, este chiar elementul divin care îl apropie pe om de Iisus cel răstignit.

Toţi creştinii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci, şi Biserica ortodoxă şi Biserica catolică.

Ortodocşii, mai catolici decât Papa, o sărbătoresc încă de trei ori pe an: în a treia duminică din Postul Mare al Paştelui, în prima duminică din august şi la 14 septembrie, de Înălţare a Sfintei Cruci.

Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se duce grija pregătirii sărbătorii, se prepară bucatele şi se cumpără vasele care vor fi date de pomană a doua zi şi se culeg plante de leac, spre a le avea la răsăritul soarelui în ziua sărbătorii. Busuiocul nu trebuie să lipsească din sânul fetelor şi buzunarul băieţilor pentru a fi tot anul cinstiţi aşa cum e busuiocul.

Ziua de 13 septembrie e ştiută şi ca sărbătoare a ursului. Cu Macaveii Ursului şi cu sărbătoarea lui din această zi se delimitează perioada când Urşii aduc mari pagube oamenilor. Nu se lucrează în această zi şi se crede că nu e bine nici să se mulgă vacile, ca să nu dea iama ursul prin staulul vitelor şi ograda omului.[1]

Dar să ai casă fără pagubă de orice fel e ca şi cum tragi nădejde ca ursul de coadă.

Calendarul popular este împărţit în două, respectându-se cele două echinoxuri, de toamnă şi de primăvară. Un anotimp e vara şi ţine de la Alexii, 17 martie până la ziua Crucii, 14 septembrie. Al doilea este iarna, care începe de Ziua Crucii şi se sfârşeşte la Alexii. Sărbătoarea din 14 septembrie este cunoscută sub denumirea de Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare. E ziua când se încheie postul de la Cruce la Cruce.

Se cuvine să nu se muncească nimic, oamenii să meargă la biserică, să ducă poame şi colivă pentru sufletele celor răposaţi, buchete de flori şi frunze cu care să se înconjoare Sfânta Cruce. Astea sunt bune de leac.

În această zi pot fi culese ultimele plante de leac, deoarece după această zi, ele vor fi socotite „necurate”. Florile sfinţite la biserică să fie puse la uscat şi folosite mai apoi pentru lecuirea durerilor de cap.

Ziua Crucii e ziua mărturisirilor. Nu este îngăduită minciuna, se pot afla marile adevăruri împovărătoare într-un alt timp. De Ziua Crucii vorbesc florile, mărturisindu-şi părerea de rău că se usucă.

Este şi Ziua Şarpelui, ziua când intră în pământ. Şi mai ales e zi de post, chiar negru.Dacă după Ziua Crucii va tuna, toamna va fi lungă. În Oltenia este Cârstovul viilor, începe culesul viilor şi bătutul nucilor. Este ziua când se efectuează practici apotropaice şi fertilizatoare.

Dacă veţi vedea vreodată un om bolnav de spaimă, pune-ţi-l să-şi amintească în ce zi a căzut Ziua Crucii. De-şi va aminti, se va lecui!

Cum busuiocul este recunoscut pentru virtuţile sale apotropaice tinerii să nu uite de el de Ziua Crucii: fetele să-şi spele părul cu apa în care au pus busuioc, spre a avea un păr frumos (unde sunt cosiţele de altă dată?), iar băieţii să uite busuiocul în buzunarul hainei spre a-l juca la horă şi a fi feriţi astfel de vorbe rele.

Busuiocul este invocat deseori pentru legarea dragostei, dar şi blestemat:

Busuioace nu te-ai coace,

Nici sămânţă n-ai mai face,

Că din sămâncioara ta

A ieşit dragostea

…cea mai grea boală, de care nimeni nu vrea să se lecuiască!

Sunt zile în calendarul popular care se ţin cu nelucru de teama îmbolnăvirii, mai ales psihice. Luatul din căluş de Rusalii este ştiut. Mai puţin ştiută este ziua de 15 septembrie, numită a lui Nichita cel Nebun, care a făcut să fie păstrată o expresie: „Nichita care ţine pe dracul de păr”.

Ca să se ferească de „scrântit de minte” mulţi ţin sărbătoarea. Numai nebunia din născare niciodată leac nu are, altfel oamenii o pot evita păstrând sărbătorile şi echilibrul.

Nu-i sat în care să nu fie şi nebunul satului, dar e de ştiut că nebunul tulbură apele şi înţeleptul pescuieşte.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Cf. Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997, p. 226.