Berbecarii și Haritonul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 septembrie 2016, 06:45

Preîntâmpinarea sărbătorii este urmată firesc de sărbătoarea propriu-zisă. De berbecari nu se uită pentru că ţin trei zile (26-28 septembrie), sunt primii Filipi de Toamnă şi doar octombrie îi desparte de Filipii cei Mari ai lui noiembrie. Interdicţiile de muncă reperabile la Tecle sunt respectate şi în aceste trei zile, mai ales „împunsul în piele”, „datul cu împrumut”. Nu se lucrează şi pentru că, se crede, cel ce va lucra, va adormi pe vecie, aşa cum şi este sărbătoarea religioasă a acestei zile: Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel ce a fost numit „apostolul dragostei”. Este cel ce spunea mulţimilor şi ucenicilor săi: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii…Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de ajuns”.[1]

A iubi semenii, a împlini această iubire este în fapt izvorul tuturor faptelor bune. Doar din iubire poate să se nască gândul bun şi fapta de vrednică cinstire.

La 28 septembrue se ţine Sărbătoarea Haritonul, doar în partea de sud a ţării şi numai de către femei. Folcloristul Nicolae I. Dumitraşcu povestea că ziua se ţine în judeţul Dolj în credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de boale. Restrictiv se crede că boala învederată era nebuneala şi cu un derivat al acesteia: trândăveala. Pentru că, se spune, nebun să fii să trândăveşti ca să n-ai apoi din ce să trăieşti. Trândavul este apatic, pică cerul pe el şi nu se urneşte din loc fie e plin de draci ca moara de saci. E trândavul cu gură mare.

Omul nebun e lipsit de minte, mintea animă corpul şi tot mintea îl pune pe om în armonie cu ceea ce-l înconjoară. Se spune omul să fie: în toate minţile, limpede la cap. Norocul şi mintea dau bucuria omului.

Norocul fără minte nu merge-nainte.

Sărbătoarea Haritonul se ţine contra nebunelii şi trândăvelii… ca să nu se ia!

Sărbătorile religioase sunt reflectate şi în calendarul popular românesc, cu semnificaţii ce funcţionau în satul patriarhal de altădată ca norme, restricţii, interdicţii. Erau respectate şi transmise pe cale orală spre a nu se uita şi mai ales pentru a se păstra astfel, conform credinţei, starea de normalitate a vieţii comunitare. Reflexe ale acestor semnificaţii sunt de regăsit în paremiologia românească, oferind peste timp savoarea spunerii.

Orice început este semnificativ. Gestul prim pare firesc, aşa se face, dar nu se face din senin, ci din obişnuinţa de a urma o tradiţie, că aşa s-a pomenit şi aşa e bine.

Începutul lui Brumărel este chiar sărbătoare ce trebuie ţinută de femei pentru a feri casa de orice primejdie. Este Acoperământul Maicii Domnului, simbol pentru protejarea împotriva relelor lumii. Se spune în „Vieţile sfinţilor” că atunci când se abat asupra lumii nenorocirile „Fecioara Maria ne dă nouă acoperământul său spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi, de foamete, de ciumă şi de cutremur, să ne apere de războaie şi de rane să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub acoperământul său nevătămaţi”[2].

Se crede că Sfântul Procoavă celebrat la 1 octombrie acoperă pământul cu un strat de zăpadă pentru a-l feri de îngheţ, de năpastă. Prin translaţie de semnificaţie femeile ţin sărbătoarea pentru a avea părul frumos, „acoperământul” capului şi pentru a fi ajutate să se mărite.

Acoperământul este şi semn distinctiv pentru trecerea dintr-un statut în altul: din cel de fată nemăritată în cel de nevastă. Bătrânele le ceartă pe fetele ce nu se mărită: umblă cu părul în vânt (adică despletite, neacoperite). La hora satului de altădată femeile tinere abia măritate erau uşor reperate pentru că „una-două” îşi aranjau basmaua, cârpa, nu erau obişnuite cu ea, dar se şi făleau că au „acoperământ”, deci statut social, sunt în rândul lumii. Uneori, din cochetărie mai puneau şi o floare la ureche, sub băsmăluţă, ca să arate tinereţea şi frumuseţea.

Pe femeile cu acoperământ, adică protejate prin statutul familial, nu le latră câinii, spun bătrânele. „are bărbat, nu e el prea bun, da’ las’ că-i bun că nu o latră câinii satului”- spun soacrele cârcotaşe, dar mulţumite că nu mai au piatră-n casă.

Acoperământul este necesar şi reprezintă normalitatea într-o viaţă cu bune şi rele. De aceea a ţine sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului semnifică a respecta grija ce se poartă pentru a nu simţi răceala acestei Lumi, şi de a fi păziţi de „înec, de foc, de cumpănă, de năpastă, de ducă-se pe pustii, de ucigă-l toaca şi vrăjmaşul cel rău”[3], ferească-ne Dumnezeu!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Dicţionarul Sfinţilor Ortodocşi, Bucureşti, 2000, p. 151.

[2] Vieţile sfinţilor, II, pp.1-2.

[3] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1997, p. 179.