Un arbitru femeie stabileşte regulile jocului într-o lume a bărbaţilor

Publicat de Mihaela Costache, 8 martie 2017, 14:30

În vacarmul făcut în sală de spectatori se aude fluierul arbitrului. O fată, care nu are mai mult de 1,65 înălţime, împinge uşor jucătorul pentru a-şi face loc să treacă spre masa oficială. Nici nu ştii ce-ţi atrage mai tare atenţia: fermitatea cu care a dictat faultul sau părul ei negru şi creţ care o scoate în evidenţă de fiecare dată.

Numărul 7, ţinere. Două la coş!

E cu o jumătate de metru mai scundă decât jucătorul împotriva căruia a dictat faultul, dar asta nu o împiedică să se impună în faţă lui. A învăţat să-şi câştige respectul în sutele de meciuri pe care le-a arbitrat, mai întâi la copii şi juniori, apoi în Campionatul naţional feminin de baschet.
Amalia Marchiş arbitrează din 2005, de când a intrat la facultate şi s-a mutat din Baia Mare la Cluj.

Primele meciuri au fost la nivel de licee şi şcoli, în cadrul competiţiilor organizate de minister. Toţi arbitrii încep de undeva. Ori aşa, ori la competiţii de mini-baschet, de baby-baschet, dar asta-i primul pas: la copii. (Amalia Marchiş)

Cinci ani a arbitrat Amalia Marchiş meciuri de juniori, până să facă pasul spre Liga naţională de baschet feminin. A arbitrat câţiva ani la fete înainte să intre în vederile federaţiei. A fost considerată unul dintre tinerii arbitri de perspectivă şi i s-a dat şansa să arbitreze un meci din Liga naţională masculină.
Prima partidă a fost şi cea mai grea. Îşi mai aminteşte şi acum emoţiile pe care le avea la vestiar, unde, în timp ce aştepta începerea meciului, abia reuşea să ţină fluierul în mână. Dar când a intrat pe parchet s-a descurcat foarte bine. Şi la băieţi a rămas.

Trecerea la băieţi… Noiembrie 2013, Oradea – Chiajna a fost debutul meu. E o trecere importantă şi interesantă de la Liga naţională de fete la Liga naţională de băieţi. Nu e neapărat mai greu; dar viteza de joc se schimbă, contactele dintre jucători se schimbă, numărul de spectatori în sală se schimbă. (Amalia Marchiş)

Cu timpul atât jucătorii cât şi publicul s-au mai obişnuit ca o femeie să arbitreze meciuri ale băieţilor. Faptul că e fată nu o împiedică să se impună în timpul meciului. Iar spectatorii, când au de contestat o decizie, nu sunt mai îngăduitori cu ea decât cu ceilalţi doi arbitri ai brigăzii. Dar, dacă vrei să fii arbitru, înveţi să depăşeşti presiunea publicului sau a antrenorilor.

Ăsta n-o fost fault în atac? Un strigat dintr-un colţ al sălii, de la un spectator pe care deja îl ştie că e acolo. De câte ori e delegată să arbitreze în respectiva sală are ocazia să îl audă. Îi ştie şi locul pe care stă; e de fiecare dată acelaşi. E mai vocal, comentează de câte ori nu-i convine o decizie a arbitrilor. Încearcă să se certe şi cu jucătorii echipei adverse. Dar Amalia e obişnuită, aşa că n-o influenţează. Fluieră şi îşi roteşte pe rând braţele, unul peste celălalt:

PAŞI!
Ce-ai mai văzut acolo? se aude reacţia la decizia pe care a luat-o.

E un pic surprinzător şi pentru jucători şi pentru staff şi pentru public, cu siguranţă, să vezi o femeie arbitrând meciuri ale băieţilor. Spectatorii au pregătite replici potrivite doar în cazul fetelor. N-aş putea să spun că sunt uşor misogini. Încearcă să pună presiune pe tine. Fetele, în general, se ştie că sunt un pic mai sensibile. Dar, în momentul în care intri în teren, laşi sensibilitatea la vestiar. Sunt săli cunoscute pentru spectacolul din tribune, sunt săli cunoscute pentru presiunile care se pun din tribune. E un lucru cu care trebuie să te obişnuieşti. Şi, până la urmă, e şi pentru un arbitru mult mai plăcut să arbitreze într-o sală cu trei mii de spectatori decât în faţa a zece spectatori.

Amalia Marchiş şi-ar dori să arbitreze un Derby al Ardealului, dintre Cluj şi Sibiu. Ar vrea să trăiască în teren atmosfera unui asemenea meci. Fiind arbitru din Cluj acest lucru nu e posibil, aşa că se mulţumeşte că a fluierat la un alt derby de tradiţie.

Un meci greu pe care l-am arbitrat la Liga naţională masculină ar putea fi amintit marele derby dintre Dinamo şi Steaua din sferturile de finală ale sezonului 2015 – 2016. Un derby dintre Steaua şi Dinamo pot spune că e un meci cu presiune, un meci la care te aştepţi să vină galeriile ambelor echipe, un meci la care te aştepţi ca jucătorii celor două echipe să dea totul pe teren. Trebuie să fii pregătită fizic, mental… (Amalia Marchiş)

Amalia îşi doreşte să obţină într-o zi ecusonul FIBA de arbitru internaţional. Regretă puţin că nu are şansa ca, în septembrie, să arbitreze una dintre partidele grupei de Eurobasket care se dispută în Sala Polivalentă din Cluj. Dar speră că într-o zi va primi un astfel de meci şi apoi poate visa şi la o partidă de la Olimpiadă.
Până atunci, arbitra clujeancă din Campionatul naţional al băieţilor îşi vede de pregătirea fizică pe care un arbitru trebuie obligatoriu să o aibă.

Pregătirea fizică constă în antrenamente pe pista de atletism: sprinturi, anduranţă. Şi apoi, în sală, sunt exerciţiile de forţă, programe cardio, TRX. Încerc să ajung de patru ori pe săptămână fie la sală, fie pe pista de atletism.

Lucrăm şi la modul în care trebuie semnalizată o decizie pe care o luăm în teren. E primul lucru care se observă. Şi aici e vorba de muncă, de repetiţii în faţa oglinzii. Sunt nişte semnalizări special aprobate de FIBA. În momentul în care ajungi în faţa mesei oficiale contează şi modalitatea în care semnalizezi. (Amalia Marchiş)

Ca în cazul oricărui arbitru, i s-a mai întâmplat şi Amaliei să ia câte o decizie neinspirată. Spune însă că niciodată n-a greşit intenţionat. Iar după fiecare meci încearcă să analizeze care au fost motivele pentru care a fluierat într-un anumit fel şi dacă nu cumva era mai bine ca, la unele faze, să nu intervină sau să dicteze altceva.

Se întâmplă să greşeşti în teren, normal, dar e foarte important să treci peste greşeală. Oricum nu mai poţi să schimbi nimic şi e important să fii concentrat sută la sută pentru situaţiile care apar ulterior. După fiecare meci încerc să îmi fac rost de înregistrarea acelei partide şi mă analizez: de ce am fluierat greşeală la apărător şi nu greşeală în atac, dacă se puteau tolera nişte paşi care n-au influenţat cursul jocului. Un sportiv, în momentul când face o greşeală, în momentul când simte oboseală are pe cineva cu care este schimbat. Un arbitru trebuie să fie pregătit fizic şi mental sută la sută, pe durata întregului joc. (Amalia Marchiş)

Amalia Marchiş