Lansare de carte în sprijinul Spitalului Clinic de Copii din Brașov
Publicat de Mihaela Costache, 17 martie 2017, 17:30
Astăzi, de la ora 18.00, în Aula Universității Transilvania din Brașov, se va lansa volumul „Cartea noastră de povești”, un proiect editorial la care au lucrat voluntar 13 autori, dintre care 8 brașoveni și doi străini stabiliți la Brașov, precum și 14 traducători şi 43 de ilustratori, aceştia din urmă fiind în majoritate copii.
„Cartea noastră de povești” este un produs al Asociaţiei Culturale „ArhiNeo”, în colaborare cu Clinica Neomed, proiect coordonat de Teofil Mihăilescu iar poveştile cuprinse în carte sunt scrise în limbile română, engleză, franceză, italiană, germană şi spaniolă.
Spectacolul de lansare a cărții va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la Aula Universității Transilvania în prezența tuturor celor care și-au adus aportul la realizarea proiectului.
Participanții vor asista și la un recital al pianistului Horia Mihail iar pe scena de la Aulă vor mai urca Alexandra Fits, Gaudeamus Quartet, soprana Emilia Calefariu şi Ritmo Latino.
„Cartea noastră de povești” are 320 pagini, costă 70 de lei și se poate cumpăra doar de la Clinica Neomed din Braşov, situată pe str. Crişului, nr 1.
Toţi banii obţinuţi din vânzarea cărţii vor fi donaţi Spitalului Clinic de Copii din Braşov.
Vali Blajovan – Radio Mures