Ascultă Radio România Regional Live

Angajaţii Companiei CFR vor beneficia de creşteri salariale de peste 17%

Angajaţii Companiei CFR vor beneficia de creşteri salariale de peste 17%

Publicat de Mihaela Costache, 24 martie 2017, 12:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:28

Angajaţii Companiei CFR vor beneficia de creşteri salariale de peste 17%. Discuţiile dintre administraţie şi sindicate s-au încheiat cu puţin timp în urmă, iar cele două părţi au ajuns la un acord provizoriu.

Directorul CFR Călători Iosif Szentes a declarat în urmă cu puţin timp că fondul de salarii o să fie majorat cu 17%. De asemenea acesta a mai anunţat că a fost încheiat un acord cu sindicatele reprezentative din CFR Călători prin care e vor proteja drepturile salariaţilor oferite până acum prin contractul colectiv de muncă. În baza acestui acord angajaţii vor primi în continuare bonurile de masă şi anumite sporuri. De asemenea vor fi păstrate şi ajutoarele sociale prevăzute în anumite situaţii. Directorul CFR Călători a mai spus că acordul este valabil până la data de 20 aprilie, iar scopul acestuia este de a proteja drepturile angajaţilor până la finalizarea negocierilor privind contractul colectiv de muncă.

De cealaltă parte, reprezentanţii sindicatelor au spus că speră ca în urma negocierilor care vor avea loc în perioda următoare şi angajaţii din CFR Calători să aibă salariile majorate corespunzător cu munca depusă.

(Rador/FOTO COnstantin Mihai, redactor Radio Iaşi)

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:39

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Guvernul a adoptat un proiect de lege care reglementează intervenția pe timp de pace în cazul dronelor...

Proiectul de lege “anti-dronă” adoptat de Guvern
În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:37

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit joi, în Centrul Național de...

În 2025 crește numărul militarilor din Grupul de Luptă NATO găzduit de România
Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Actualitate marți, 17 decembrie 2024, 16:35

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadorul Statelor Unite la București, Kathleen...

Ministrul Apărării Naționale, vizită alături de ambasadorul SUA în bazele militare din România
Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 4 noiembrie 2024, 12:58

Misiuni Internaționale

Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de instruire...

Misiuni Internaționale
Actualitate marți, 8 octombrie 2024, 15:44

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare

Adrian Gîtman (realizator rubrică): În instituțiile militare de învățământ superior au avut loc luni festivități de deschidere a noului an...

Deschiderea anului universitar în instituțiile militare
Actualitate luni, 12 august 2024, 16:22

Misiuni internaționale

Edi Nicola (realizator rubrică): Prima oprire din această săptămână o facem pe continentul african, unde misiunea Uniunii Europene de Instruire...

Misiuni internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale