Ascultă Radio România Regional Live

Centrul Naţional de Resurse Umane va acorda asistenţă tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în ţară

Centrul Naţional de Resurse Umane va acorda asistenţă tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în ţară

Publicat de Mihaela Costache, 3 aprilie 2017, 11:30

Medicii români care vor să se întoarcă în ţară vor avea la dispoziţie, de astăzi, un centru coordonat de Ministerul Sănătăţii, unde vor primi informaţii care să îi ajute să profeseze din nou în România.

Ministrul de restort, Florian Bodog, a spus că are deja semnale din Germania şi Anglia privind întoarcerea unor doctori, după anunţul privind majorarea salariilor în sistem, dar şi în contextul creat de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Florian Bodog: Prin programul de guvernare am prevăzut şi am înfiinţat, în cadrul Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Resurse Umane, care de luni va funcţiona, îl vom încadra cu personal şi vom acorda asistenţă tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în ţară, indiferent dacă şi-au făcut specializarea la noi sau în altă parte.

Florian Bodog a mai precizat că Centrul Naţional de Resurse Umane, aşa cum se va numi instituţia, îi va ajuta pe medicii români, indiferent că şi-au făcut specializarea în ţară sau în străinătate.

De altfel, la Londra, unde lucrează mulţi medici români şi asistente medicale, guvernul este supus unei presiuni intense în Parlament pentru a le garanta locurile de muncă europenilor angajaţi în sistemul public de sănătate britanic. Presa locală a scris că lipsa de medici este acută în Marea Britanie şi că numărul specialiştilor europeni care au părăsit sistemul a crescut dramatic în ultima parte a anului trecut.

(Agerpres/FOTO arhivă fortcapitalresources.com)

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani
Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!