Povestea unui refugiat sirian în Serbia

Publicat de adinaiftime, 20 iunie 2017, 21:30

Se numeşte Alacan. Este din Siria. Existenţa lui, a soţiei şi a celor 11 copii se desfăşura acolo cu incertitudinea siguranţei de la o clipă la alta. Îşi aminteşte de suferinţă şi de sărăcie. În Siria, familiile se destramă, copiii se pierd de părinţi, oamenii sunt forţaţi să facă lucruri degradante, care îi fac să îşi piardă umanitatea şi să coboare la un nivel animalic, instinctual, pentru a-şi păstra viaţa. Revolta se simte în vocea lui Alacan. A ajuns într-o ţară liniştită – Serbia, dar aici au apărut alte incertitudini.
”Viaţa aici e normală dar este foarte greu, pentru că am 11 copii, unii mici, care au nevoie în primul rând de educaţie. Îmi doresc să plec de aici pentru că nu am o slujbă ca să pot să îmi întreţin familia. Eu sunt kurd şi chiar dacă războiul în Siria ar înceta nu m-aş întoarce acolo, pentru că toate şcolile sunt în limba arabă. Casa este de asemenea dărămată de bombardamente. Vreau un viitor pentru copiii mei, aşa că vreau să plec din Serbia, nu contează în ce ţară, doar să asigur viitorul copiilor mei.”
Şi Ahmad intenţionează să treacă ilegal graniţa. A fugit din Afganistan, din cauza unor probleme, şi a traversat ilegal mai multe ţări.
”Mă numesc Ahmad Zubair, sunt din Afganistan și trăiesc în Serbia, de aproximativ nouă luni. A fost greu și până am ajuns aici în Serbia. Până aici am traversat cinci țări și le-am traversat ilegal, ceea ce nu e tocmai ușor. Am trecut de Turcia, mare, Grecia, Macedonia și Serbia, unde am rămas. Acum o să vedem ce traseu urmăm – fie Croația – Slovenia – Italia, fie România – Slovenia – Italia, dar e mai greu. Călăuzele vor luat în jur de 300-350 de euro de persoană. Nu ştim încă sigur ce va fi. Mi-am început călătoria acum un an și 5 luni, undeva în anul 2015. Aici, la început m-am înregistrat la Poliție, mi-am luat acte și acum stau aici la Krnajca. Aici nu prea am ce să fac. Merg în oraș, în Belgrad, unde mai sunt festivaluri. Mai este și centrul pentru refugiați, e un spațiu mare unde mai ajut pe gratis dacă au nevoie de mine, fără salariu, fără nimic…așa voluntar. Seara mă întorc şi dorm la Krnajca. Cam așa decurge o zi.”
Pentru Akan, Serbia a devenit a doua casă. Este din Ghana şi  este de aproape 2i ani în tabăra de refugiaţi din Krnajca.
”A durat ceva să ajung din Ghana în Serbia, aproape un an şi jumătate. Am plecat din Ghana şi am ajuns în Nigeria. De acolo în Libia, din Libia în Liban, apoi în Turcia, din Turcia în Bulgaria iar de acolo în Serbia. Când am ajuns aici am vrut, de fapt să merg mai departe, undeva în Europa de vest, în ţări precum Germania. Dar aici am găsit oamenii de treabă, m-au tratat ca pe un fiu aşa că m-am decis să rămân în Serbia. Uneori mă gândesc că este destul de dificil aici în Serbia, pentru că economia ţării nu este foarte dezvoltată.”
Serbia nu este nici pe departe un El Dorado. Nu e un punct ţintă, dar este unul de tranzit pentru migranţi din diverse ţări din lumea largă. Alacan, Ahmad şi Akan s-au oprit la Krnajca, pentru a avea un punct, din care eventual să poată aspira spre alte zone. La Krnaja sunt aproape 1000 de refugiaţi. Despre viaţa lor în tabără – mâine în matinal.