Expoziție inedită la Muzeul Civilizației Urbane din Brașov
Publicat de adinaiftime, 30 iunie 2017, 21:00
Vizitatorii sunt invitați la o expoziţie cu păsări din aria protejată.
La 30 de kilometri de Braşov, în aria protejată Natura 2000 Dumbrăviţa – Rotbav – Măgura Codlei trăiesc câteva exemplare de păsări sălbatice care nu pot fi văzute în alte colţuri de ţară. Brașovenii și turiștii sunt invitați să regăsească aceste adevărate minunății ale naturi într-o expoziție de fotografie și chiar de exeplare de păsări sălbatice împăiate.
Prin expoziția deschisă la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, situat în Piața Sfatului nr. 15, organizatorii doresc să promoveze patrimoniul natural ce trebuie protejat.
Expoziția își propune să atragă atenția asupra importanței conservării faunei și a habitatelor naturale, ca parte a patrimoniului local, prezentând publicului diversitatea speciilor de păsări sălbatice întâlnite la numai 30 km de Brașov, în aria protejată Natura 2000 dar și alte părți ale Țării Bârsei.
Fotografiile au fost realizate de fotograful și ornitologul amator Bogdan Ciungara.
Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului propune, cu această ocazie, și o incursiune în istoria ornitologiei la Braşov, din sec. al XIX-lea până în prezent, cu prezentarea unor personalități notabile.
Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii august.