Titularizare 2017: profesorii mai slabi decât elevii
Publicat de adinaiftime, 19 iulie 2017, 09:30
S-au dat publicităţii rezultatele de la examenul de titularitizare.
În acest an, în Caraş-Severin s-au înscris la acest concurs 385 de cadre didactice, dintre care 241 au fost prezente, ceea ce reprezintă 62,59%.
Dintre acestea, 88, adică 36%, au obţinut note peste 7 şi pot ocupa un post pe o perioadă nedeterminată. Alţi 84 au primit note între 7 şi 5, iar 69 sub 5.
Din cele 118 lucrări notate cu 10 la nivel naţional, una este din Caraş-Severin.
O singură lucrare a fost notată cu 10, cea a profesorului de istorie Doru Voica, iar cea mai mică a fost puțin peste 1.
Repartizarea cadrelor didactice care au promovat acest examen va avea loc în şedinţă publică săptămâna viitoare. Cadrele didactice care au obținut note între 7 și 5, vor putea ocupa cu prioritate posturi pe perioadă determinată, iar cei care au luat sub 5, mai au o șansă la concursul care va avea loc la începutul lunii septembrie- a declarat președintele comisiei de organizare a concursului, inspectorul școlar Mircea Meilă.