România este în minivacanță!
Publicat de adinaiftime, 12 august 2017, 22:00
În această perioadă vor avea loc peste 200 de ceremonii religioase, culturale și militare, prilejuite de Sfânta Maria.
Se estimează că vor participa sute de mii de persoane.
De aceea pentru desfășurarea în bune condiții a tuturor manifestărilor numeroși polițiști și jandarmi vor patrula în toată țara.
Inclusiv pe litoral, inspectorii sanitar-veterinari și cei ai Protecției Consumatorilor vor continua controalele.
Urgențele medicale vor putea fi tratate la 9 spitale din București, din care amintim: Floreasca, Universitar, Bagdasar-Arseni, Marie Curie și Grigore Alexandrescu, dar și în țară, la spitalele județene.
În plus în toate orașele mari va fi deschisă cel puțin o farmacie.