Lalele – Luigi Ionescu

Publicat de Cristina Ion, 23 septembrie 2017, 07:02

Numele lui Luigi Ionescu este asemuit unui soi de artă – a asocierii oamenilor pentru a constitui, cultiva şi conserva şlagăre româneşti sau internaţionale (interpretate în limba română).  „Lalele” (compusă de Temistocle Popa) rămâne piesa de referinţă a carierei lui Luigi Ionescu.

Luigi Ionescu a fost însoţit, aproape întreaga lui viaţă, de cântecul datorită (sau din cauza) căruia lumea îl striga pe stradă: «Băi, lalele!». „L-a purtat, cu succes, timp de 40 de ani”, mărturisea regretatul compozitor Temistocle Popa.

Iniţial, şlagărul nu avea priză la public; de fapt, avea alte versuri decât cele care l-au consacrat – se numea „Gagarin” şi era un vals lent, pentru un spectacol al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Temistocle Popa l-a provocat pe Aurel Storin, secretarul literar, şi astfel s-a ajuns la versiunea „Lalele” – erau înlăturate neconcordanţele, şi, potrivit autorului însuşi, a scris un cântec de o banalitate fără cusur, de care, atunci când a compus alte texte, pline de iraţionalul poetic, s-a jenat, dar era prea târziu… Aurel Storin a scris versurile unuia dintre cele mai longevive cântece din istoria muzicii uşoare româneşti…